Democraţii resping pentru a doua oară pachetul de sprijin promis de Trump

Capitoliul Statelor Unite ale Americii, sediul Congresului american. (Karen Bleier/AFP/Getty Images)
A.P.
24.03.2020

Democraţii au respins a doua oară pachetul de sprijin economic de 2 trilioane USD promis de Donald Trump, motivând prin faptul că legislaţia nu include limite clare cu privire la modul în care marile companii vor folosi fondurile de salvare incluse în plan, potrivit FT.

A doua zi consecutiv, planul negociat în ultima săptămână de cele două tabere politice din SUA este blocat în Congres.

Decizia senatorilor democraţi, exprimată într-un vot procedural, a venit în ciuda criticilor care vin dinspre Wall Street – care afirmă că Congresul acţionează prea încet pentru a opri căderea economiei americane şi a pieţelor financiare.

Duminică, senatorii americani au respins propunerea administraţiei Trump pentru un stimul fiscal de aproape 2.000 miliarde dolari, pe care preşedintele american l-a promis în lupta cu pandemia virusului Wuhan.

Motivul ar fi fost generozitatea prea mare a pachetului pentru marile companii.

2020 este an electoral, iar democraţii încearcă să producă o cădere a economiei pentru a bloca realegerea lui Donald Trump.

Cu toate acestea, negocierile dintre Casa Albă şi liderii din Congres ai partidelor continuă, ceea ce menţine speranţele pentru semnarea unui acord în cel mai scurt timp posibil.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor