Încrederea italienilor în partide, la minimul istoric
Încrederea italienilor în politicieni a atins minimul istoric, astfel că până la alegerile din 2013 va exista probabil un boom de liste civice, personale şi teritoriale de protest, se arată într-o analiză publicată de revista L'Espresso în ediţia de marţi.
Potrivit celor mai recente date publicate de sociologul Renato Mannheimer, doar 8% dintre italieni au încredere în partide şi numai 15% în Parlament. Cazuri recente de corupţie - precum furtul a 13 de milioane de euro operat de senatorul Luigi Lusi de la Partidul Democrat (PD, centru-stânga)) - nu ameliorează situaţia. Astfel că până şi fostul premier Silvio Berlusconi, obişnuit să folosească statisticile cu optimism, a fost nevoit să ia act de realitate făcând pentru publicaţia ''Libero'' o declaraţie fără precedent: ''46% dintre italieni nu ştiu cu cine să voteze sau dacă să se ducă la vot''.
Ce este de făcut pentru a remedia relaţia dintre reprezentaţi şi reprezentanţi înainte de următoarele alegeri, cele administrative de anul acesta şi cele politice din 2013? L'Espresso a solicitat opinia unor politicieni şi politologi.
Senatorul din Poporul Lobertăţii (PdL, centru-dreapta), Carlo Giovanardi, fost sub-secretar în guvernul Berlusconi, nu este convins de necesitatea unei reforme a partidelor politice. În schimb, fostul europarlamentar şi deputatul din formaţiunea ''Viitor si Libertate pentru Italia'' (FLI), Benedetto Della Vedova, a declarat pentru revista italiană: ''Primul lucru ce trebuie făcut este ca toate forţele politice care îl sprijină pe Mario Monti să revendice paternitatea actualului guvern'.
'Trebuie să se transmită mesajul că ceea ce se întâmplă în Italia nu este străin de politică, pentru că acest guvern nu este semnul unei politici care abdică, ci al unei politici puternice şi responsabile. Este nevoie apoi de o disciplină publică pentru partide, cu un statut, cerinţe de transparenţă ce nu sunt prevăzute astăzi şi o lege electorală diferită. Trebuie să se acţioneze până în 2013, în caz contrar există riscul ca nemulţumirea să se manifeste printr-un absenteism extraordinar, o respingere a clasei politice'', a explicat el.
Vicepreşedintele PD, Marina Sereni, propune două soluţii: 'Prima este o reformă electorală najoră şi autentică pentru a le reda cetăţenilor şansa de a-şi alege reprezentanţii şi a conferi Italiei un sistem bipolar diferit de cel din ultimii ani. A doua este o lege de reglementare a vieţii partidelor''. În opinia sa, se impune reglementarea finanţărilor şi independenţa autorităţilor de control.
Situaţia se schimbă atunci când îşi spun opinia politologii. Potrivit expertului în Constituţie Michele Ainis, este nevoie de o reînnoire a claselor conducătoare. ''Cred că este foarte pe larg perceput de către italieni faptul că există oligarhii imobile aproape în toate partidele. Pentru a obţine schimbarea trebuie introdusă regula de două mandate şi injectarea de sânge proaspăt în instituţii. Apoi este nevoie de o autoreformă a poziţiei partidelor în sistem: o nouă lege electorală, dar şi o lege privind partidele politice. Germanii o au, spaniolii de asemenea. Este nevoie de reguli care să garanteze înlocuirea, transparenţa şi democraţia în viaţa internă şi externă a partidelor', a explicat politologul.
Alessandro Campi, cercetător în domeniul politicii din zona conservatoare, spune că neîncrederea italienilor nu este un fapt recent, dar situaţia a devenit deosebit de dramatică pentru că între timp s-a acutizat criza economică şi au ieşit la iveală mai multe probleme din funcţionarea partidelor. ''Politicienii ar putea trimite semnale, de exemplu ajungând la un acord cu privire la legea electorală. Dar nu acest lucru va restabili încrederea populaţiei'', spune el. 'Singura cale este o muncă lentă de refacere a cadrului instituţional şi politic, care va dura mai mulţi ani', precizează Campi.
''Consecinţele sunt grave, pentru că ne aflăm în punctul cel mai scăzut de legitimare atins vreodată de clasa politică italiană. Am ajuns la resemnare mai mult decât la neîncredere. Iar acest lucru poate duce la un non-vot masiv, sau la o explozie de liste civice, personale şi teritoriale de protest ', a concluzionat Campi.
Politologul Piero Ignazi este de părere că nu trebuie dramatizat, deoarece criza partidelor este un fenomen general în toate democraţiile europene. El recunoaşte însă că 'partidele nu reuşesc să se reînnoiască ca instrumente de legătură între societatea civilă şi stat: este o slăbiciune organizatorică, deoarece nu au înţeles încă cum să facă să fie percepute ca vechile partide de altădată, să facă acelaşi lucru, dar organizându-se diferit. Partidele sunt cele care aleg guvernanţii şi prin urmare continuă să aiba o funcţie monopolistă, ceea ce în politologie se numeşte 'structurarea votului'. Au încă această putere foarte mare'', spune politologul, care precizează că nu se întrevăd mari inovatori.
