Încă patru arme ale armatei chinezeşti care să îngrijoreze marina americană
În lumina agresivităţii tot mai crescute a Beijing-ului în Marea Chinei, site-ul revistei americane Naţional Interest a publicat un articol în care a expus patru arme chinezeşti de care marina americană, ar trebui să fie preocupată.
Articolul este al doilea dintr-o serie începută în martie, care a evidenţiat caracteristicile a trei arme dezvoltate de China, potrivit unui articol al WantChinaTimes. Cele trei arme iniţial enumerate în martie au fost DF-21D numit "transportatorul criminal", rachetele anti-navă, precum şi atacurile cu rachete combinate şi mine marine.
Prima armă menţionată în articolul din luna aprilie, scris de reporterul independent de apărare aerospaţială, consultantul Dave Majumdar, a fost fighterul J-20. Fighter-ul, dezvoltat în Chengdu, pentru care Beijing-ul a fost acuzat de Spiegel că ar fi furat planurile avionului F35 de la Pentagon, reprezintă prima încercare a Chinei de construire a unui stealth fighter de a cincea generaţie şi ar putea provoca controlul american asupra spaţiului aerian din Pacific, se arată în articol. Deşi multe detalii despre acest nou fighter sunt neclare, puţinul care a fost descoperit până în prezent ar putea îngrijora marina americană, a notat articolul.
Avionul J-20 Stealth Fighter
J-20 este un jet de capacitate mare dotat cu două motoare şi este probabil echipat cu radar cu scanare automată şi un sistem de ţintire electro-optic montat pe botul avionului (EOTS) ciudat de asemănător cu cel al avionului american F-35, potrivit articolului.
În articol s-a notat că J-20 va folosi probabil un motor rusesc, deoarece China nu are încă tehnologia necesară pentru a crea un motor suficient de puternic.
Racheta de croazieră supersonică YJ-12
În articolul său Majumdar a subliniat că racheta supersonică anti-navă YJ-12 prezintă, de asemenea, un risc semnificativ pentru US Navy în regiunea Pacificului. Racheta are o rază de acţiune de 320 km, ceea ce ar permite marinei chineze să atace flotele de transport americane de la o distanţă mai mare decât raza de acţiune a interceptorilor rachetei americane standard de tip 2 Block IV, dezvoltaţi de Raytheon.
Diferite versiuni ale YJ-12 au fost dezvoltate pentru avioane de vânătoare, nave de război şi submarine.
Rachetele anti-aeriene HQ 9
Deşi China se aprovizionează cu multe dintre rachetele antiaeriene din Rusia, unele dintre armele dezvoltate pe piaţa sa internă, precum rachetele anti-aeriene HQ 9, sunt, de asemenea, demne de atenţia marinei americane.
Cu o rază de acţiune de 200 km, HQ-9 poate lovi ţinte aflate la o altitudine de 30.000 m. Racheta are o viteză de 4.2 Mach şi este echipată cu radar activ. Rachetele de acest tip pot fi purtate de distrugătorul chinez 052D.
Maumdar afirmă, de asemenea, că interesul faţă de rachete venit din partea Turciei, în ciuda aderării ţării la NATO, indică buna calitate şi valoarea sistemului antirachetă, comparativ cu cel al sistemului american Patriot şi al altor arme antiaeriene dezvoltate în Occident.
Submarine diesel-electric de tip 039A
Articolul a subliniat clasa Yuan a submarinului diesel-electric de tip 039A ca a patra mare armă chinezească care reprezintă o ameninţare pentru US Navy. Submarinul este primul submarin diesel-electric al Chinei care încorporează un sistem de aer de propulsie independent, ce îi conferă o rază de acţiune mai mare sub apă, potrivit revistei.
Articolul a evidenţiat că submarinul în sine nu este deosebit de periculos, iar flota de submarine a Chinei este relativ slabă în comparaţie cu cea occidentală, dar că ameninţarea se află în progresul pe care acest submarin îl reprezintă.