În Irlanda lucrează 1.600 medici din alte ţări ale UE a căror competenţă nu a fost testată la angajare
Cazul doctoriţei care a studiat în România şi s-a dovedit a fi incompetentă pentru postul de medic rezident pe care-l ocupa la un spital din Irlanda scoate în evidenţă presiunea uriaşă cu care se confruntă spitalele irlandeze atunci trebuie să recruteze 'junior doctors' (poziţie în sistemul medical britanic şi irlandez, aproximativ echivalentă cu cea de medic stagiar, n.red.), scrie The Irish Independent.
Sub auspiciile legislaţiei privind libera circulaţie în UE, un candidat la un astfel de post nu este obligat să se supună unui test de aptitudini practice, atâta timp cât oferă dovezi privind studiile sale şi faptul că nu a avut probleme disciplinare.
Colegiul Regal al Medicilor din Irlanda a confirmat că un doctor a cărui experienţă profesională se bazează în întregime pe teorie este eligibil pentru un post de stagiar într-un spital. Această instituţie se comportă ca un oficiu central pentru medicii care aplică pentru postul de 'junior doctor', dar că instituţia nu are niciun rol direct în a decide dacă un anumit candidat ar trebui să fie recrutat.
Potrivit The Irish Independent, în Irlanda există înregistraţi 1.600 medici din alte ţări ale UE, însă niciunul nu a trebuit să se supună testelor pentru a-şi demonstra competenţa în tratarea pacienţilor.
Doctoriţa cu studiile făcute în România, Asia Ndaga, care a intrat în atenţia presei după ce s-a aflat că nu ştia nici măcar să ia pulsul unui bolnav, nu lucrase niciodată într-o instituţie medicală, a reieşit, la începutul săptămânii trecute, dintr-o audiere a organismului medical care se ocupă de cazul ei.
Dr. Asia Ndaga a fost recrutată pentru postul de 'senior house officer' (poziţie în sistemul medical britanic şi irlandez, aproximativ echivalentă cu cea de medic rezident, n.red.) de către spitalul Letterkenny Hospital, din Donegal, în luna iulie a anului trecut. Femeia de 31 de ani studiase medicina în România, însă nu avea experienţă în îngrijirea pacienţilor.
Pentru postul său, doctoriţa primea un salariu de 39.000 - 54.000 de lire pe an, iar munca ei trebuia supravegheată de către un medic senior, sub auspiciile contractului.
Potrivit publicaţiei irlandeze, Colegiul Medicilor din România a confirmat că numele Asiei Ndaga nu figurează în registrul său. În aceste condiţii, educaţia sa medicală s-a bazat în cea mai mare parte pe învăţatul din cărţi şi pe pregătirea din facultate, şi nu pe pregătirea practică în spitale.
Purtătorul de cuvânt al instituţiei amintite a precizat totodată că doctoriţa 'nu ar fi putut cere un certificat de competenţă pentru putea a lucra într-o ţară UE, deoarece nu era membru al Colegiului Medicilor din România'.
Dr. Ndaga a fost intervievată de un grup care a inclus directori de resurse umane şi consultanţi. Grupul poate refuza medicul aplicant, însă doctoriţei i s-a oferit o calificare, următorul pas fiind cel în care doctoriţa a fost repartizată unui spital.