În ciuda sancţiunilor occidentale, exporturile de armament rusesc cresc
alte articole
Producătorii ruşi de armament înregistrează o creştere a vânzărilor cu până la 50%, în ciuda restricţiilor impuse de Occident. Kremlinul îşi înzestrează armata cu arme moderne iar exporturile ruse în străinătate au crescut, scrie publicaţia americană Defense News.
Marile concerne ruseşti de armament au fost prea puţin afectate de sancţiunile economice şi comerciale impuse de Occident anul trecut din cauza destabilizării Ucrainei. În timp ce afacerile unor giganţi ca Lockheed Martin sau Boeing au mers mai prost, concurenţilor din Europa de Est le-a mers bine.
Almaz Antey, cel mai mare concern rusesc de armament specializat în producţia de sisteme anti-aeriene, a urcat de pe locul 23 pe locul 11 în topul celor mai mari producători de armament din lume. Vânzările sale au crescut în 2014 cu peste 10%. Russian Helicopters (locul 23) a înregistrat un plus de 16,3%. Tactical Missile Cooperation, concern care produce printre altele rachete pentru forţele aeriene ruseşti (locul 31), şi-a crescut vânzările chiar cu 48,6%.
Rusia este deja al doilea exportator de arme din lume, după SUA. Numai anul trecut exporturile ruse s-au ridicat la o valoare de peste 13 miliarde de dolari. Simultan în 2014 s-au înregistrat noi comenzi din străinătate în valoare de 15,9 miliarde de dolari, un plus de 2,2 miliarde de dolari faţă de 2013.
Preşedintele Vladimir Putin consideră că exporturile de armament au o importanţă strategică şi le cere constant producătorilor ruşi să facă tot posibilul pentru a întări prezenţa Rusiei pe piaţa globală a armelor.
Presa rusă a interpretat rezultatele bune ale concernelor de apărare ca o dovadă că sancţiunile impuse de Occident Rusiei n-au niciun efect. Adevărata explicaţie însă este că cei mai importanţi cumpărători de arme ruseşti sunt India, Irak, China şi Vietnam, state care nu sunt implicate în acestea.
Evident presa rusă a interpretat rezultatele bune ale concernelor de apărare ca o dovadă că sancţiunile impuse de Occident Rusiei n-au niciun efect. Adevărata explicaţie însă este că cei mai importanţi cumpărători de arme ruseşti sunt India, Irak, China şi Vietnam, state care nu fac parte din UE, şi deci nu sunt implicate în problema sancţiunilor.
În realitate, sancţiunile occidentale au avut totuşi un efect asupra producătorilor de armament din Federaţia Rusă. Importurile de arme în Rusia au scăzut anul trecut de la 150 de milioane de dolari la 100 de milioane de dolari. Chiar dacă cantitativ nu pare să fie o scădere drastică, din punct de vedere calitativ ruşii au o mare problemă. Sub incidenţa restricţiilor şi embargoului occidental au intrat tocmai exporturile de componente electronice necesare pentru construirea de sisteme de arme moderne, la care Rusia aspiră şi este deficitară.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.