În China, în carnea falsificată de miel a fost depistată o cantitate enormă de cancerigeni
O întreprindere de prelucrare a cărnii din provincia Liaoning produce aşa-numita carne de miel din carne de raţă. Pe lângă faptul, că carnea de miel este falsificată, aceasta mai conţine o cantitate enormă de metale grele, precum şi nitrit de sodiu, al cărui conţinut este de 2000 de ori mai mare decât norma permisă.
Potrivit publicaţiei "Huabey Shibao", în cadrul fabricii funcţionau trei linii de producţie şi peste 10 unităţi de echipament specializat. În urma investigaţiilor, au fost arestate 34 de persoane, au fost confiscate peste 40 de tone de produs finit şi peste 250 de kilograme de aditivi alimentari.
În carnea de raţă, pe care producătorii o comercializau drept carne de miel, a fost descoperit un spectru larg de preparate: elemente ce permit păstrarea umidităţii produselor, adezivi, coloranţi, seu de oaie, etc. Folosirea multor aditivi este interzisă.
Carnea era vândută în principal în restaurante mici şi ospătării. În general, preţul de piaţă al cărnii de miel variază între 20-30 de yuani (3,2-4.8 dolari SUA) pentru o jumătate de kilogram, în timp ce carnea falsificată era vândută la un preţ de 10 yuani per kilogram. Mulţi proprietari de restaurante şi ospătării erau conştienţi de faptul că această carne nu corespundea niciunei norme de calitate şi, totuşi, nu îşi făceau prea multe griji în privinţa acestui fapt, gândindu-se doar la profituri.
Specialiştii indică faptul că respectiva carne comercializată de producătorii lipsiţi de orice scrupule, poate fi calificată în mod direct ca fiind otrăvită, deoarece cantitatea de nitrit de sodiu din componenţa acesteia atinge 8,69 grame pe kilogram, în condiţiile unei norme stabilite de 0,3 miligrame pe kilogram. Doza letală a acestei substanţe pentru un adult este de 3 grame, iar 0,5 grame sunt suficiente pentru a cauza intoxicaţie. În plus, nitritul de sodiu este un puternic cancerigen.
Una din persoanele reţinute a declarat că producătorii adăugau circa 1 kg de diferiţi aditivi chimici la fiecare 50 de kilograme de carne falsificată.
În ultimii ani, incidentele legate de calitate proastă a produselor alimentare au avut loc pe întregul teritoriu al Chinei şi au devenit o problemă majoră pentru societatea chineză.
Scandalurile alimentare din China implică, de cele mai multe ori, reţele întregi de producători şi distribuitori importanţi din întreaga ţară.
Observatorii sunt de părere că problemele semnalate se datorează corupţiei producătorilor chinezi, precum şi unui sistem ineficient de control din partea autorităţilor în domeniul respectiv.