În Capitală au fost renovate 78 de şcoli, cu bani europeni

Primarul general al Capitalei Sorin Oprescu, a prezentat, alături de ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu o situaţie la zi a şcolilor reabilitate cu ajutorul programului Băncii Europene de Investiţii (BEI). Astfel, oficialii au precizat că 78 dintre şcolile înscrise în acest program, din totalul de 102, au fost reabillitate cu fonduri europene, lucrările pentru restul urmând să fie finalizate în martie 2013, anunţă b365.ro.
Elevi în bănci (Epoch Times România)
Ana Petrescu
14.09.2012

Primarul general al Capitalei Sorin Oprescu, a prezentat, alături de ministrul Educaţiei Ecaterina Andronescu o situaţie la zi a şcolilor reabilitate cu ajutorul programului Băncii Europene de Investiţii (BEI). Astfel, oficialii au precizat că 78 dintre şcolile înscrise în acest program, din totalul de 102, au fost reabillitate cu fonduri europene, lucrările pentru restul urmând să fie finalizate în martie 2013, anunţă b365.ro.

“În 2008, când am preluat mandatul de Primar, erau doar două şcoli reabilitate, iar unele şcoli nu mai fuseseră reabilitate din 1960. La acest moment, pot să vă spun că 78 de şcoli, din cele 102 incluse în programul BEI, sunt finalizate şi date spre folosinţă copiilor din Bucureşti. La câteva dintre ele se mai lucrează la amenajări exterioare sau la săli de sport, însă corpurile de şcoală sunt gata, arată la nivelul anilor în care trăim, dispun de infrastructura şcolară necesară unui proces educaţional modern. În alte 22 de şcoli din Bucureşti se lucrează, fiind în diverse stadii de execuţie şi estimăm că până la sfârşitul anului, cel puţin încă 15 dintre ele vor fi gata", a afirmat Sorin Oprescu.

Totodată, prin programul BEI au fost construite şi 22 de săli de sport în cadrul şcolilor, cât şi 305 laboratoare şi 78 de cabinete medicale. În plus, 60 de unităţi de învăţământ au şi cabinete stomatologice.

"În afară celor 22 de săli de sport care au fost construite de la zero în cadrul programului, au mai fost contractate separat încă cinci săli de sport, acolo unde terenul aferent şcolii a permis şi construirea acestora, două dintre acestea se află într-un stadiu avansat de execuţie, iar pentru celelalte trei se aşteaptă emiterea ordinului de începere a lucrărilor”, a explicat edilul şef al Capitalei.

Suma totală a întregului program este de 239,2 milioane euro, dintre care 112 milioane vin de la BEI, restul banilor fiind asiguraţi prin bugetul local. Potrivit primarului general, în prezent se lucrează doar cu banii alocaţi din bugetul local, pentru că cei de la BEI au fost epuizaţi.

Toate şcolile din programul BEI sunt doate cu sisteme de supraveghere video interior şi exterior care nu numai că asigură securitatea în unităţile de învăţământ, ci sunt şi conforme cu cerinţele Ministerului Învăţământului, în ceea ce priveşte şcolile unde se organizează examene naţionale, unde este necesară supravegherea video în săli.

În cadrul programului de reabilitare au fost construite în şcoli şi cinci internate, patru centre after-school,cât şi cantine cu blocuri alimentare proprii.

Programul “Reabilitarea infrastructurii educaţionale din Bucureşti” vizează 102 şcoli din care fac parte 64 şcoli generale, 15 licee, 19 şcoli speciale şi 4 grădiniţe.

Scopul lucrărilor a fost consolidarea structurilor de rezistenţă a clădirilor, refacerea acoperişurilor, a instalaţiilor, a tâmplăriei interioare şi exterioare, a branşamentelor, reţele noi de date şi voce, instalaţii de avertizare incendiu, antiefracţie şi termoizolarea clădirilor pentru reducerea consumurilor enegetice şi implicit a costurilor de întreţinere a şcolilor.

Alături de Ecaterina Andronescu, Sorin Oprescu a vizitat două dintre şcolile reabilitate prin programului BEI. Edilul-şef al Capitalei a mers la Şcoala specială nr. 2, din zona Calea Moşilor-Armenească, din sectorul 2 şi apoi în cartierul Berceni la Şcoala generală nr.189 "Alexandru Odobescu".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor