În Arabia au fost descoperite primele imagini de câini domesticiţi [video]

Artă rupestră (Print screen YouTube)
Mioara Stoica
20.11.2017

Desenele găsite în deşertul arab sunt extraordinare, deoarece ar putea fi primele imagini referitoare la câine executate de om. Observate cu atenţie, unele detalii par să indice chiar şi tipul de păr al câinilor.

Dar arheologii avertizează: "Pentru a putea afirma cu certitudine datarea ipotetică, de peste 8.000 de ani, trebuie efectuate alte examinări".

În Arabia Saudită, în zona Shuwaymis care găzduieşte mii de reprezentări făcute în piatră de strămoşii noştri, a fost identificată o gravură foarte specială: scena înfăţişează un vânător pregătit să tragă cu arcul o săgeată, însoţit de 13 câini. Doi dintre aceştia au un detaliu foarte important: sunt reprezentaţi cu lesă.

Descoperirea a fost făcută după trei ani de studii avansate efectuate de către o echipă de arheologi de la Max Planck Society for the Advancement of Science din Germania în cooperare cu Saudi Commission for Tourism & National Heritage din Arabia Saudită. Cercetătorii, conduşi de Dr. Maria Guagin, au analizat peste 1.400 de desene rupestre care conţin mai mult de 7.000 de animale şi susţin că au descoperit prima imagine din istorie care descrie câinii. Ar fi fost gravată pe piatră de gresie care, în acele vremuri, era albia unui râu de acum 8.000 de ani, conform celor raportate în publicaţia Journal of Anthropological Archaeology.

„Este primul portret al unui om care merge la vânătoare cu câini“, a declarat Melinda Zeder, specialist în arheozoologie la Muzeul de Istorie Naturală al Institutului Smithsonian din Washington (SUA), dar reiterează necesitatea unei cercetări suplimentare pentru a valida datarea estimată, până în prezent ipotizată exclusiv pe baza stilului, a nivelului de eroziune a rocilor şi a epocii de trecere la păstorit a populaţiilor care trăiau în regiune.

Cei 13 câini gravaţi ar putea fi din rasa Canaan, originară din Orientul Mijlociu, explică Angela Perri, specialist în antropologie evolutivă, care a rămas extrem de surprinsă de descoperire.

 (Alexandra Baranova/Wikimedia Commons; M.Guagnin et al., Journal of Anthropological Archaeology, 2017)
(Alexandra Baranova/Wikimedia Commons; M.Guagnin et al., Journal of Anthropological Archaeology, 2017)

„Când Maria Guagin a venit la mine cu fotografiile acestor arte rupestre şi mi-a cerut părerea, nu îmi venea să cred“, spune co-autorul cercetării. Perri a studiat oase ale câinilor antici în toată lumea, dar „un milion de oase nu-mi vor spune niciodată ceea ce îmi pot spune aceste imagini. Este lucrul cel mai apropiat de un clip video de pe youtube referitor la această temă“, spune glumind.

Desenele indică faptul că populaţiile antice din zonă erau deja obişnuite să folosească câini adaptaţi la vânătoarea în deşert, sau s-ar putea chiar să-i fi domesticit din lupul arab.

În plus, descoperirea sugerează că omul ar fi învăţat să antreneze câinii cu mulţi ani înainte de ceea ce s-a ipotezat până acum. La acest lucru se adaugă un detaliu unic, lesa. Până în prezent prima imagine a unui câine cu lesă a fost descoperită în Egipt şi datează de acum 5.500 ani. Noua descoperire ar anticipa cu mii de ani utilizarea laţurilor şi corzilor pentru câini.

Conform arheologului Paul Tacon, de la Griffith University din Gold Coast, Australia, datările sunt plauzibile, însă liniile interpretate ca lesă "ar putea fi doar o reprezentare a unei legături”, avertizează el. Arheologul explică faptul că acea legătură era în mod clar foarte puternică, având în vedere faptul că artiştii par să fi reprezentat câinii folosind detalii amănunţite despre părul şi mărimea acestora.“ Aceste creaturi erau foarte importante şi erau însoţitori plăcuţi“.

Articol de referinţă: Science: These may be the world’s first images of dogs—and they’re wearing leashes

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor