Antonescu: PNL pregăteşte o moţiune simplă la Senat pe tema privatizării Cupru Min
alte articole
Crin Antonescu, preşedintele PNL, a declarat luni la conferinţa de presă că liberalii au pregătită o moţiune simplă la Senat pe tema privatizării Cupru Min şi că documentul este pregătit de senatorii Varujan Vosganian şi Puiu Haşotti.
"Avem în continuare în pregătire o moţiune simplă la Senat pe tema privatizării, în ghilimele sau fără, a Cupru Min care este la rândul ei pregătită de colegii noştri din partea PNL, de colegii noştri Varujan Vosganian şi Puiu Haşotti", a spus Antonescu.
De asemenea, el a precizat că în cadrul şedinţelor de luni "s-a întărit mandatul politic pentru parlamentarii PNL de a pregăti şi de a vota moţiunea de cenzură după Paşte împotriva Guvernului Mihai Răzvan Ungureanu".
Oficialii Ministerului Economiei şi cei ai Roman Copper au negociat vineri până la ora 24.00, termenul-limită, prevederile din contractul de privatizare a Cupru Min. Investitorul canadian nu a acceptat trei condiţii impuse de statul român, prin urmare negocierile au eşuat, iar procesul de privatizare va fi reluat.
Reprezentanţii statului au cerut publicarea imediată a contractului de privatizare, constituirea unei garanţii de 32,27 milioane de euro pentru investiţiile de mediu, precum şi plata integrală a sumei de 200,7 milioane de euro, oferită de Roman Copper în urma licitaţiei, la 30 de zile după avizul Consiliului Concurenţei şi a primirii autorizaţiei integrate de mediu.
Surse din Ministerul Economiei au declarat, pentru NewsIn, că reprezentanţii Roman Copper au fost într-un final de acord cu aceste cerinţe, însă termenul-limită fusese depăşit, adică vineri ora 24.00, la 10 zile de la licitaţie.
Potrivit surselor, dacă ministerul ar fi semnat contractul de privatizare după ora 24.00, acest act putea fi atacat în instanţă, invocându-se vicii de procedură.