Împrumutul FMI pentru Egipt mai are de aşteptat
alte articole
Cu străzile capitalei blocate din nou de manifestaţii rivale, pro sau contra referendumului constituţional prevăzut să aibă loc pe 15 şi 22 decembrie, guvernul egiptean a fost nevoit să amâne negocierile privind acordarea mult aşteptatului împrumut al Fondului Monetar Internaţional de 4,8 miliarde de dolari (3,6 miliarde de euro). Situaţia politică, care ţine paralizată vitregita economie egipteană, nu admite tăieri drastice şi majorarea impozitelor pe care le pretinde organismul internaţional şi care ar putea duce la o escaladare a tensiunii, notează miercuri ziarul La Verdad.
Armata, care săptămâna trecută revenea pe scena politică după mai multe luni de tăcere şi care este însărcinată să menţină securitatea în timpul referendumului, încearcă aparent să adopte un rol de mediator al crizei. Prin urmare, a lansat un apel la o reuniune a 'familiei egiptene', un dialog neoficial pentru a diminua tensiunile, la care au fost invitate toate sectoarele sociale. Susţinătorii şi detractorii preşedintelui Mohamed Morsi şi-au măsurat din nou forţele pe străzile din Cairo, deşi de data aceasta au fost separaţi de câţiva kilometri, fapt ce a evitat ciocnirile asemeni celor de săptămâna trecută soldate cu moartea a opt persoane.
Fraţii Musulmani, mai multe partide şi grupuri salafiste, care au început deja o campanie în favoarea unui 'da' la referendumul constituţional, s-au strâns în cartierul Medinat Nasser. Ultimele manifestaţii s-au axat pe apărarea a două idei principale: islamul şi sharia (legea islamică) ca model pentru Egipt; şi legitimitatea primului preşedinte democratic pentru a impulsiona, spun ei, tranziţia.
Constituţia, asigură Fraţii Musulmani, va aduce mult dorita stabilitate politică şi odată cu ea reactivarea economiei. Este principal 'cârlig' pe care îl folosesc în campanie pentru a atrage votanţii şi care ar putea prinde în acel sector al populaţiei ale căror venituri au fost subţiate de noua criza politică. Opoziţia neislamică, care s-a concentrat din nou în jurul palatului prezidenţial deşi cu mai puţin susţinători decât în zilele precedente, este divizată cu privire la decizia pe care să o ia la referendum. Unele grupuri boicotează consultarea considerând că prezenţa lor la urne ar legitima procesul.
Alţii, precum fostul secretar general al Ligii Arabe, Amro Moussa, au început deja o campanie pentru 'nu' dacă referendumul va merge înainte. Frontul Salvării Naţionale, condus de laureatul premiului Nobel pentru Pace, Mohamed al-Baradei, încă nu s-a pronunţat într-un fel sau altul şi pare să aştepte să vadă ce vor decide judecătorii. Clubul Judecătorilor, principala asociaţie a magistraţilor din Egipt, a confirmat că nu vor superviza referendumul, deşi guvernul a asigurat că dispune de suficienţi judecători pentru a putea desfăşura consultarea populară.
În acest climat, executivul a amânat negocierile cu FMI privind împrumutul solicitat. Duminică, preşedintele Morsi a propus un pachet de măsuri de austeritate, primit cu furie de egipteni. Câteva ore mai târziu, l-a retras, conştient de cât de puţin avantajos ar fi pentru referendum să aibă majoritatea populaţiei împotriva sa.