Ilie Bolojan: Nu am putut evita creşterea TVA

Ilie Bolojan (Epoch Times Romania)
Ana Ion
09.09.2025
Ilie Bolojan (Epoch Times Romania)
Ana Ion
09.09.2025

Ilie Bolojan a declarat că, atunci când a fost învestit Guvernul, preşedintele Nicuşor Dan “a solicitat ca, pe cât posibil, restructurările care vor avea loc să fie de natură a nu creşte taxa pe valoare adăugată”. Însă, spune premierul, după negocierile cu Comisia Europeană şi analizele financiare care au arătat datele despre buget, creşterea TVA nu a putut fi evitată.

“În ceea ce priveşte TVA, la învestirea acestui guvern, ne-a solicitat ca, pe cât posibil, restructurările care vor avea loc să fie de natură a nu creşte taxa pe valoare adăugată. Acest lucru a fost o cerinţă la început. În condiţiile în care am intrat în negocieri cu Comisia Europeană, în condiţiile în care am primit date despre buget şi am aflat care e starea bugetului, în condiţiile în care din toate analizele financiare cu toţi partenerii noştri instituţionali, cu agenţiile de rating, am constatat ceea ce se poate face, am ajuns la concluzia că nu putem evita o creştere a TVA.

În această situaţie, având obligaţia constituţională de gestionare a domeniului economic, am luat această decizie şi s-a dovedit că a fost o decizie care ne-a permis, ca la prima evaluare a Comisiei Europene din luna iulie, să primim un semnal pozitiv că am făcut ceea ce trebuie. Nicio creştere de taxe nu este de natură, pentru un om politic, să o ia cu inima deschisă.

Dar atunci când eşti pus în situaţii excepţionale, cum am fost acum, când noi ne-am împrumutat cu sume foarte mari în ultimii ani, când am cheltuit mai mult decât ne-am putut permite, măsurile de corecţie erau absolut necesare. În fiecare an, doar dobânzile pe care le plătim depăşesc 10 miliarde de euro. Atunci când cheltui mai mult decât ai ca venituri, nu poţi să corectezi lucrurile cu o singură măsură. A trebuit să luăm trei măsuri în paralel: să reducem cheltuielile, să ne creştem veniturile şi să eşalonăm, să prioritizăm investiţii. Nu a fost altă posibilitate decât a pune în practică aceste pachete”, a explicat premierul la TVR.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor