Igor Munteanu: Comisia de anchetă parlamentară va face publice contractele de concesionare şi privatizare de rezonanţă
alte articole
Preşedintele Comisiei de anchetă pentru analiza modului de organizare şi desfăşurare a privatizării şi concesionării proprietăţii publice, Igor Munteanu, a anunţat marţi 30 iulie, că în urma discuţiilor în cadrul Comisiei s-a decis publicarea contractelor de concesionare şi privatizare, fiindcă e o materie de rezonanţă pentru cetăţeni.
„Am discutat dacă vom face publice contractele de concesionare şi privatizare. E un subiect sensibil, fiindcă cei care le semnează au grijă la clauzele care prevăd confidenţialitatea sau secretul comercial. Am solicitat opinia Ministerului Justiţiei şi a unor avocaţi privaţi. Am decis să le facem publice, fiindcă e o materie de rezonanţă pentru cetăţeni. Am decis această publicare a contractelor în beneficiul public”, a declarat Igor Munteanu.
Totodată, politicianul a menţionat, că până la data de 5 septembrie a.c. consultanţii selectaţi vor prezenta Comisiei de anchetă 3 rapoarte preliminare ca până la începutul lunii octombrie să fie audiate în plenul Parlamentului.
„Până pe 14 august, am decis să le punem la dispoziţie dosarele privatizărilor şi concesionărilor. Până la acest termen ei vor solicita informaţii şi documente suplimentare din partea Agenţiei Proprietăţi Publice, vor selecta martori cheie pe care să-i invite la o şedinţă a comisiei, probabil din 14 august. Până la 5 septembrie, aceşti consultanţi privaţi ne vor prezenta pre-raportul pe care îl vom audia deja în comisia de anchetă. Până la 20 septembrie sau 5 octombrie, noi vom avea deja practic raportul pregătit pentru şedinţa în plen”, a specificat Munteanu.
Comisia de anchetă a primit o scrisoare din partea companiei Le Bridge, care a privatizat Tutun-CTC, în care se menţionează că proprietarul este gata să accepte rezilierea contractului, fără pretenţii.
„Am primit o scrisoare din partea companiei care a privatizat Tutun-CTC, Le Bridge, chiar în data de 25 iulie, în care proprietarul anunţă că este gata să accepte rezilierea contractului de vânzare-cumpărare a acţiunilor statului - fără pretenţii. Este o poziţie bună dacă decide benevol să renunţe la acţiunile pe care le-a achiziţionat. Am să încurajez colegii de la Guvern să răspundă. Noi, la fel, vom răspunde, să ne întâlnim şi să decidem asupra modului în care acest contract poate fi reziliat”, a adăugat Igor Munteanu.
De menţionat, că Parlamentul a planificat să plătească câte 50 mii lei consultanţilor selectaţi prin concurs pentru a face o expertiză în domeniul privatizărilor şi concesionărilor de rezonanţă în societate.
Mai mult decât atât, la 19 iulie, deputaţii au instituit moratoriu asupra proceselor de privatizare şi au cerut Curţii de Conturi auditarea Aeroportului Internaţional Chişinău, a Băncii de Economii, a societăţii pe acţiuni „Tutun-CTC” şi a întreprinderii „Gările şi Staţiile Auto”.
Igor Munteanu a precizat că va solicita Comisiei de anchetă să extindă lista de dosare cu privatizări prin includerea şi altor obiective asupra cărora este interes din partea cetăţenilor şi astfel încât să existe mai multe tipuri de obiective care să fie evaluate asupra legalităţii privatizărilor.
Comisia va desfăşura cu regularitate audieri de lucru şi va colecta opinii avizate pe fiecare caz de privatizare/concesionare selectate în cadrul anchetei parlamentare, în condiţii de maximă transparenţă şi publicitate. Membrii comisiei îşi exprimă deplina deschidere şi disponibilitate de a primi dovezi şi a audia opinii relevante faţă de obiectul anchetei parlamentare iniţiate.