Igor Corman a îndemnat deputaţii europeni să accelereze procesul de liberalizare a vizelor

Preşedintele parlamentului, Igor Corman, a îndemnat deputaţii Parlamentului European să accelereze procedura de luare a deciziei de liberalizare a regimului de vize pentru cetăţenii Moldovei. Potrivit serviciul de presă al parlamentului, despre aceasta speakerul a declarat luni, în cadrul şedinţei Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European.
Igor Corman, preşedintele Parlamentului din Republica Moldova. (Epoch Times România)
Ana Chitoroagă
18.02.2014

Preşedintele parlamentului, Igor Corman, a îndemnat deputaţii Parlamentului European să accelereze procedura de luare a deciziei de liberalizare a regimului de vize pentru cetăţenii Moldovei, în cadrul şedinţei Comisiei pentru Afaceri Externe a Parlamentului European.

În adresarea sa către membrii Comisiei, Igor Corman a menţionat că Republica Moldova a îndeplinit angajamentele privind iniţierea reformelor de modernizare a ţării pentru apropierea de Uniunea Europeană, înregistrând deja rezultate concrete în domeniile controlului frontierelor şi a migraţiei, ordinii publice şi securităţii, precum şi a drepturilor omului.

Corman s-a referit, de asemenea, şi la impactul social şi economic al reformelor şi a mulţumit pentru eliminarea restricţiilor la importul de vinuri moldoveneşti, îndemnând europarlamentarii să susţină ţara şi în alte domenii, în special, să ajute agricultorii şi industria de prelucrare să devină competitivi.

"Decizia Parlamentului European privind liberalizarea regimului de vize reprezintă un semnal clar pentru moldoveni cu privire la beneficiile tangibile ale integrării europene, care înseamnă şanse egale pentru toţi cetăţenii. Autorităţile vor conlucra cu organizaţiile naţionale ale societăţii civile pentru a comunica şi informa cetăţenii despre beneficiile integrării europene", a spus Corman.

Preşedintele parlamentului a salutat adoptarea de către Uniunea Europeană a unei rezoluţii prin care condamnă încălcarea dreptului la educaţie a copiilor care studiază în şcolile moldoveneşti cu predare în grafie latină din regiunea transnistreană. În cadrul vizitei, Corman a avut o întrevedere cu copreşedintele EURONEST, Evgheni Kirilov, discutând cu acesta obiectivele "Parteneriatului Estic".

Reamintim că la începutul lunii februarie Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne a Parlamentului European a examinat raportul de îndeplinire de către Moldova a Planului de Acţiuni pentru liberalizarea regimului de vize cu UE şi s-a pronunţat pentru liberalizarea vizelor. La finele lunii februarie raportul urmează a fi examinat de Parlamentul European şi după toate procedurile necesare, regimul liberalizat de vize pentru cetăţenii Moldovei în ţările Uniunii Europene poate intra în vigoare deja din 1 iulie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor