ÎCCJ a decis că senatorul Cătălin Voicu poate fi judecat în libertate, decizia nu este definitivă

Epoch Times România
12.05.2011

Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis, miercuri, cererea senatorului Cătălin Voicu de eliberare provizorie sub control judiciar, formulată la termenul procesului în care senatorul este judecat pentru fapte de corupţie şi trafic de influenţă.

Decizia poate fi atacată cu recurs de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) la Completul de cinci judecători al ÎCCJ, până la judecarea recursului Cătălin Voicu urmând să rămână în arest preventiv.

Voicu a mai beneficiat de admiterea cererii de eliberare, însă Completul de cinci judecători a admis, de două ori, recursul procurorilor anticorupţie.

Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis, pe 29 aprilie, recursul procurorilor la decizia prin care Secţia penală a ÎCCJ nu a mai prelungit mandatul de arestare a senatorului Cătălin Voicu, iar acesta a rămas în arest preventiv.

Acelaşi complet al ÎCCJ a admis, pe 11 aprilie, recursul DNA la decizia prin care a fost admisă cererea lui Cătălin Voicu de eliberare provizorie sub control judiciar, iar senatorul a rămas după gratii.

Voicu se află în arest preventiv de peste un an, respectiv din 30 martie 2010, perioadă în care a formulat lunar cereri de eliberare provizorie sub control judiciar sau cereri de revocare a măsurii arestării preventive.

În acest dosar au fost audiaţi Cătălin Voicu, judecătorul Florin Costiniu şi oamenii de afaceri Costel Căşuneanu şi Marius Locic, dar şi o serie de martori precum presupusul fin al lui Voicu, Radu Dan Floarea, omul de afaceri Nicolae Ungureanu, cele trei judecătoare ale ÎCCJ care au judecat dosarul lui Căşuneanu, fostul grefier şef al Secţiei civile a ÎCCJ, fostul ofiţer SIE Adrian Isac, avocaţii Cezar Bivolaru, fost asociat al lui Cătălin Voicu, şi Horia Bora, consilier juridic la firmele lui Costel Căşuneanu, precum şi patronul localului "Select", Liviu Capotă.

La termenul din 11 mai au mai fost audiaţi fostul şef al Poliţiei Capitalei Mihai Călinescu şi omul de afaceri Tarek El Feki.

Pe 21 mai 2010, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a senatorului Cătălin Voicu. În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată Florin Costiniu, fost preşedinte al Secţiei civile şi de proprietate intelectuală din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru complicitate la trafic de influenţă, omul de afaceri Costel Căşuneanu, asociat la SC PA&CO Internaţional SRL Bacău, pentru cumpărare de influenţă, în formă continuată, şi Marius Locic, administrator al SC Locic Imobiliare SRL, pentru cumpărare de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie, participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii în legătură cu fapte de corupţie, toate în formă continuată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor