ÎCCJ a amânat pentru data de 12 iunie pronunţarea în procesul dintre Mircea Diaconu şi ANI
alte articole
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a amânat marţi pentru data de 12 iunie pronunţarea în cazul recursului formulat de fostul senator Mircea Diaconu la decizia Curţii de Apel Bucureşti, care a respins contestaţia formulată de Diaconu împotriva raportului de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a stabilit că parlamentarul s-a aflat în stare de incompatibilitate.
Avocatul lui Mircea Diaconu a declarat marţi, la sediul ÎCCJ, că a fi managerul unui teatru nu presupune exercitarea unei autorităţi publice iar o acţiune a ANI nu poate întrerupe mandatul unui parlamentar în funcţie, ales direct prin vot de oameni, contestând Legea care reglementează activitatea ANI.
"A fi managerul unui teatru nu înseamnă că exerciţi o autoritatea publică, managerul decide doar chestiuni legate de teatru: repertoriul, ce piesă se joacă, la ce festivaluri se participă, cine este primadona", a spus avocatul lui Mircea Diaconu.
El a adăugat că, fiind de bună credinţă, clientul său, când a fost ales parlamentar, a adresat Comisiei juridice întrebarea dacă este incompatibil sau nu, dar a primit răspuns că "nu".
Magistraţii CAB au respins, pe 19 septembrie 2011, contestaţia formulată de senatorul PNL Mircea Diaconu împotriva raportului de evaluare emis de Agenţia Naţională de Integritate prin care s-a stabilit că parlamentarul s-a aflat în stare de incompatibilitate.
În ianuarie 2011, ANI a constatat că Mircea Diaconu a încălcat legislaţia privind regimul juridic al incompatibilităţilor, deoarece, începând cu data de 19 decembrie 2008, a exercitat simultan funcţia de senator şi pe cea de director-manager al Teatrului "C. I. Nottara" (funcţie de conducere specifică unei instituţii publice locale).
ANI susţine că l-a înştiinţat pe Mircea Diaconu pe 7 decembrie 2010, prin intermediul unei scrisori recomandate, despre declanşarea activităţii de evaluare, precum şi cu privire la drepturile sale de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, însă mandatul poştal a revenit la data de 27 decembrie 2010 la Agenţie, cu menţiunea "destinatar lipsă domiciliu".
Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective. Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a incompatibilităţii, în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.