Huffington Post: În România a fost Revoluţie şi toţi românii ar trebui să fie mândri de ea
alte articole
Românii sunt criticaţi în publicaţia online Huffington Post pentru că nu cred cu toţii în Revoluţie şi mai ales pentru că "iubesc teoria conspiraţiei". Într-un articol publicat în weekend, unul dintre bloggerii portalului susţine că evenimentele din decembrie 1989 din România sunt considerate de străini "cu adevărat" o revoluţie, spre deosebire de "mulţi dintre români, care spun că a fost o lovitură de stat".
Blogger-ul afirmă că, în special intelectualii români, au o percepţie greşită despre semnificaţia cuvântului "revoluţie", deoarece au fost educaţi în comunism. Britanicul explică faptul că mulţi români spun că nu a fost revoluţie, argumentând cu faptul că nu o duc prea bine în prezent.
"Revoluţia nu implică obligatoriu prosperitatea, nu are nicio legătură cu acest lucru. Traiul mai bun poate urma sau nu, dar revoluţia rămâne", mai susţine jurnalistul.
Editorialistul dă apoi câteva exemple de revoluţie.
"Când am studiat istoria la Universitatea Liverpool, am citi despre distrugerile şi despre haosul care au urmat revoluţiilor din Franţa şi Rusia. În ambele cazuri, revoluţia a adus teroare, dictatură temporară, înfometare şi haos, precum şi ani şi ani de instabilitate politică. Şi dacă tot a venit vorba despre existenţa falselor revoluţii, ce spuneţi despre Revoluţia engleză din 1699? Atunci mulţimile nu au contribuit deloc la fenomen. A fost doar o înţelegere între rege şi Parlament", mai precizează jurnalistul.
Revoluţie adevărată, cu toate caracteristicile specifice
Blogger-ul este convins că în România a fost o revoluţie adevărată şi îşi argumentează afirmaţia.
"Fără îndoială, schimbarea de guvern din România în anul 1989 a fost o revoluţie, chiar dacă a fost regizată, iar mulţimea - manipulată. A avut toate ingredientele specifice unei revoluţii clasice: o schimbare totală a regimului politic, mulţimi furioase, câteva zile de haos, grupuri de persoane care au luptat între ele şi grupuri de personaje din umbră care s-au certat şi acuzat reciproc, ca să preia puterea. au aruncat în lada de gunoi a istoriei un regim atotputernic dotat cu soldaţi, poliţie secretă şi cu informatori peste tot. Iar acum România are un sistem democratic, oricât de nesatisfăcător ar fi", relevă jurnalistul Rupert Wolffe-Murray.
„Pentru persoanele educate în comunism, „revoluţia” ar trebui să fie realizarea totală: este un mare punct de cotitură, momentul din care toate lucrurile încep să se îmbunătăţească, o revoltă spontană a oamenilor. Iar când controlează presa şi sistemul educaţional (inclusiv modul de predare a istorie), cine îi poate contrazice?”, scrie Wolffe-Murray.
Jurnalistul de la Huffington Post susţine că este o problemă faptul că mulţi dintre români cred astăzi că revoluţia lor nu a fost una "reală". Ei spun că a fost o "lovitură de stat" - o preluare a puterii de către o clică formată din comunişti, comandanţi militari şi agenţi KGB.
În finalul articolului, blogger-ul consideră că românii ar trebui să fie mândri de Revoluţia din 1989.
„Cred că este o adevărată ruşine că românii nu sunt mândri de marea lor realizare din 1989. Ei au scăpat de una dintre cele mai odioase dictaturi din Europa şi ar trebui să fie mândri de asta. Eu, cu siguranţă, sunt", subliniază jurnalistul.