Hollande: Negocierile pentru Brexit ar trebui să aibă loc cât mai repede
alte articole
În ciuda faptul că a cerut ca negocierile pentru Brexit să aibă loc cât mai repede, preşedintele francez Francois Hollande a declarat joi că înţelege faptul că Marea Britanie va trebui să se pregătească pentru aceste discuţii.
“Nu pot exista discuţii, sau pre-negocieri, dar pot exista pregătiri pentru aceste negocieri”, a declarat Hollande în cadrul unei conferinţe de presă comune cu premierul britanic Theresa May în Paris.
“Putem înţelege că noul dumneavoastră guvern are nevoie de acea perioadă de timp”, a susţinut Hollande.
“Dar, daţi-mi voie să mă repet, cu cât mai repede cu atât mai bine”, a adăugat el.
Premierul May a repetat încă o dată faptul că invocarea Articolului 50 – procesul care declanşează negocierile oficiale pentru ieşirea Marii Britanii din UE (Brexit) – nu va avea loc înainte de sfârşitul acestui an. Ea a subliniat faptul că, în timpul negocierilor, ţara sa va încerca să menţină legături economice apropiate cu Franţa.
“Părăsim UE. Nu părăsim Europa. Nu renunţăm la prietenia noastră cu Franţa”, a susţinut May.
Problema imigraţiei
În timpul conferinţei de presă, Hollande a declarat că Marea Britanie nu va putea avea acces la piaţa unică UE fără să accepte libertăţile esenţiale ale blocului – inclusiv libertatea de deplasare a oamenilor.
“Dacă Marea Britanie doreşte să facă parte dintr-o piaţă unică, poate să o facă, dar trebuie să se conformeze principiului celor patru libertăţi”, a mai precizat liderul francez, adăugând că libertatea de mişcare a oamenilor este esenţială pentru deplasarea liberă a produselor, serviciilor şi capitalului.
May a reamintit faptul că unul dintre aspectele cheie care i-au determinat pe britanici să voteze în favoarea Brexitului a fost restricţionarea numărului de străini care pătrund în Marea Britanie. Conform lui May, ar trebui să fie impuse controale în ceea ce priveşte imigraţia între Marea Britanie şi blocul european, adăugând că, totuşi, ar trebui găsit un acord potrivit pentru comerţul de produse şi servicii.
May şi Hollande au acceptat, de asemenea, că acordul de frontieră Marea Britanie-Franţa, care controlează fluxul de migranţi în special din zona Calais, ar trebui să fie susţinut în mod absolut.
Înainte de întâlnirea cu May, Hollande a efectuat joi o vizită scurtă în Irlanda unde a declarat că negocierile pentru Brexit ar trebui să înceapă cât mai repede.
“Lucrurile nu ar trebui să fie amânate”, a susţinut preşedintele francez în timpul vizitei sale în Dublin, avertizând că amânarea ar putea cauza o “nesiguranţă dăunătoare”.
Abordarea folosită de Hollande în timpul discuţiilor de joi cu premierul britanic a fost în consens cu poziţia cancelarului german Angela Merkel.
În timpul unei întâlniri între Merkel şi May, care a avut loc miercuri în Berlin, cancelarul german a declarat că este în interesul tuturor părţilor dacă Marea Britanie ar avea o “poziţie bine definită” înainte să înceapă discuţiile pentru ieşirea ţării din UE.