Hidrocentralele de la Porţile de Fier, sabotate chiar de statul român. Rolul jucat de Tăriceanu

Un subiect pe cât de dureros, pe atât de grav - atentatul la siguranţa energetică a ţării. Caz concret: jafurile şi politicile strâmbe de la Hidroelectrica.
Andrei Pricopie
25.09.2017

alte articole

Femida (Justiţie) (facebook.com)
Andrei Pricopie
25.09.2017

Timp de ani de zile, cea mai valoroasă companie energetică a ţării a beneficiat din plin de reţeta dezastrului: managementul defectuos, grupări de afacerişti cu rădăcini bine înfipte în istoria societăţii, asocierea a tot felul de lipitori politice, proiecte de investiţii păguboase, miliarde pierdute pe apa turbinelor de la Hidroelectrica, relatează stirileprotv.ro.

După o insolvenţă chinuitoare şi o revenire spectaculoasă în piaţă, aşteptările sunt mari la Hidroelectrica. Dar şi interesele. Pro TV încearcă să facă lumina în istoria afacerilor tenebroase de la Hidroelectrica într-o analiză a sistemului hidroenergetic românesc şi a consecinţelor nefaste ale lăcomiei unor politicieni.

Hidroelectrica, cea mai mare companie energetică românească a fost evaluată anul trecut ca fiind şi cea mai valoroasă companie deţinută de statul român. O treime din producţia anuală de energie a României vine din forţa apelor. Dar spolierea acestei societăţi a fost ani de zile la îndemână unor jucători economici lipsiţi de scrupule. Un atentat la siguranţa energetică a ţării cu efecte negative asupra întregii economii naţionale. Cu toţii suntem afectaţi de furturile de la Hidroelectrica, de modul în care compania este “stoarsă” prin deciziile politicienilor care au făcut şi fac jocurile unor grupări de afacerişti cu planuri bine puse la punct.

Atitudinea opacă a celor care conduc acum Hidroelectrica, personaje numite pe bază de carnet de partid, şi nu de performanţă, este de a ascunde gunoiul sub preş. Lipsa de transparenţă din compania deţinută de statul român trădează o situaţie explozivă. Presa nu are acces decât în holul şi exteriorul centralei.

Pentru a citi în continuare articolul intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor