Dragnea: L-am asigurat pe Orban că situaţia liceului din Târgu Mureş va fi rezolvată

Andrei Pricopie
25.09.2017

alte articole

Liviu Dragnea(Presedinte PSD) (Florin Chirila\Epoch Times)
Andrei Pricopie
25.09.2017

Situaţia de la Liceul Romano-Catolic din Târgu Mureş va fi rezolvată până la începutul viitorului an şcolar, fie printr-o hotărâre de guvern, fie printr-o lege în Parlament, l-a asigurat preşedintele PSD Liviu Dragnea pe premierul Ungariei Viktor Orban, care, la rândul său, a promis că va susţine candidatura ţării noastre la OECD, principala organizaţie economică internaţională.

"L-am sunat pe domnul Kelemen Hunor şi am zis: 'domn'e, aş vrea să vorbesc cu domnul Orban la telefon, se poate? Poate ai telefonul, ai cunoştinţe, aveţi contacte'. 'Da!'. M-a sunat înapoi şi mi-a spus marţi, la ora 1:00, puteţi vorbi la telefon, venea de nu ştiu unde. Am vorbit, un interlocutor foarte deschis la dialog, un politician, după părerea mea inteligent, foarte pragmatic şi cu simţul umorului. Şi am convenit următoarele: că decât să ne certăm ca ţări, de ani de zile, în loc să cooperăm economic, în loc să fim mai puternici împreună, pentru că putem avea foarte multe interese comune, şi economice şi de strategie şi de muncă împreună în UE, cred că e mai bine să găsim soluţii la ceea ce ne interesează şi în prezent şi în viitor. Şi i-am spus: 'consider că este total îndreptăţită cererea şi solicitarea ca acel liceu să funcţioneze'. Şi i-am spus 'vom rezolva această problemă, în aşa fel încât, începând cu anul şcolar viitor, acel liceu să se înfiinţeze. Şi vom adopta, ori hotărâre de guvern, ori lege în Parlament, vom face toate demersurile legale ca acel liceu să se înfiinţeze", a declarat Dragnea, la Antena 3, citat de Agerpres.

Potrivit preşedintelui PSD, Orban l-a asigurat la rândul său că Ungaria va susţine aderarea României la OECD, unul dintre obiectivele majore de politică externă ale ţării noastre.

"S-a angajat că va da dispoziţie ministrului de Externe, care era, sau urma să meargă la Washington, să spună că Ungaria susţine România pentru OECD. Stabilim să mai avem nişte întâlniri şi să căutăm care sunt cele mai bune căi pentru a avea o colaborare bună între aceste două ţări", a precizat Dragnea.

Reamintim că, pe 6 septembrie, Ungaria a anunţat că a decis să nu mai susţină aderarea României la principala organizaţie economică internaţională, OECD, unul dintre obiectivele majore de politică externă ale ţării noastre. Decizia a fost luată după ce o instanţă de judecată a suspendat înfiinţarea unui liceu catolic la Târgu Mureş.

Ulterior, Ministerul Afacerilor Externe a transmis că orice încercare de prezentare a situaţiei de la Liceul Romano-Catolic din Târgu-Mureş drept o nerespectare a drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale este contrară realităţii, existând numeroase exemple de unităţi de învăţământ la toate nivelurile de educaţie care confirmă asigurarea de către statul român la cele mai înalte standarde a dreptului la educaţie în limba maternă pentru minoritatea maghiară din România. Acest fapt este confirmat inclusiv de nivelul ridicat de vorbire a limbii maghiare de către persoanele aparţinând minorităţii maghiare.

"În ceea ce priveşte conexarea situaţiei Liceului Romano-Catolic de la Târgu-Mureş de alte subiecte, precum sprijinul acordat aderării României la OCDE, aceasta este complet inadecvată, inamicală şi contraproductivă. România îndeplineşte criteriile pentru aderarea la această organizaţie, fapt recunoscut de parteneri, inclusiv de Ungaria, care a exprimat recent intenţia de a susţine candidatura României. În acelaşi timp, România respinge orice fel de abordare condiţională în relaţia bilaterală", transmitea MAE.

"Trebuie ţinut cont de faptul că orice instituţie de învăţământ din România trebuie să respecte fără excepţie legea română, aceasta nefiind aplicată discriminatoriu pe criterii etnice, religioase sau de altă natură. Condiţiile înfiinţării şi funcţionării acestui liceu reprezintă o chestiune ce ţine de resortul instanţelor române, cu ale căror decizii nu se poate interfera, conform principiului independenţei justiţiei", mai preciza MAE.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor