"Hemoragia va continua slăbind partidul". Scandal mare la PNL Constanţa - s-a lăsat cu demisii

Situaţie tensionată la PNL Constanţa. O serie de politicieni cu greutate din cadrul filialei au demisionat din funcţii pe fundalul unor acuzaţii dure aduse la adresa conducerii.
Sigla PNL (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
19.12.2016

Trei vicepreşedinţi ai filialei PNL Constanţa - Ovidiu Sorin Cupşa, Victor Manea şi Sorin Ciutureanu - alături de un membru al Biroului Permanent Judeţean, Dan Pisică, şi-au depus "demisia de onoare" din funcţii în urma rezultatelor dezastruoase obţinute la alegerile parlamentare.

"Am cerut depunerea mandatului întregii conduceri a filialei judeţene a PNL Constanţa pentru rezultatul foarte slab la alegerile parlamentare. Am propus asigurarea unui interimat de către primarii cu scorurile cele mai bune şi organizarea de alegeri democratice în partid. Această măsură ar trebui luată de toate conducerile judeţene care au luat sub scorul de 30% asumat de partid înainte de alegeri.

Am aflat de la unii colegi - panicaţi că li se cere demisia - că a fost un "rezultat bun", că e nevoie tot de cei care au pierdut alegerile "să facă reformă" şi că doar doamna Gorghiu şi domnul Cioloş sunt vinovaţi de dezastru. Reforma cu noi pentru noi continuă", a scris, pe contul său de Facebook, Ovidiu Cupşa.

Cât despre el, deocamdată refletează. Nu se dezice de liberalism şi - cu siguranţă - într-un fel sau altul susţine că va mai avea ceva de spus în politica liberală.

"Ceea ce m-a mâhnit cel mai mult? Lejeritatea cu care unii colegi se declară indispensabili. Niciunul dintre cei care au condus campania electorală nu şi-au depus demisia! Deja s-au împărţit candidaturile pentru 2020!!! Kafka! Dar... E şi mâine o zi!", a afirmat Ovidiu Cupşa.

Fostul vicepreşedinte PNL Constanţa a remis un comunicat de presă în care îşi motivează decizia:

"Astăzi, după 27 de ani de la reînfiinţarea PNL, asistăm la deturnarea valorilor liberale şi la o atitudine de izolare a liderilor partidului faţă de propriul activ. Confiscarea conducerii partidului de către un grup de politicieni a căror singur scop este conservarea propriilor poziţii şi promovarea unor grupuri de interese bazate pe legături de familie şi de afaceri, a avut ca efect demobilizarea nucleului dur şi fărâmiţarea electoratului de dreapta, care a sancţionat PNL în alegerile din 11 decembrie.

Exemplul filialei PNL Constanţa este relevant pentru explicarea rezultatului la alegerile parlamentare. Liberalii autentici, aleşi în cadrul organismelor statutare ale partidului au fost rând pe rând epuraţi din conducerea filialei sau chiar din partid. PNL Constanţa a rămas în ultimii ani fără opt dintre cei nouă vicepreşedinţi legitim aleşi la ultima Conferinţă Judeţeană: Mihai Lupu, Victor Manea, Gheorghe Albu, Ovidiu Cupşa, Sorin Ciutureanu, Gabriel Monea, Constantin Matei şi Ionel Chiriţă.

Alţi membri marcanţi sau fondatori - printre care membrii BPJ Dan Antonoaea - Zepa, Dumitru Bedivan, seniorul Aurel Gropoşilă, Dan Pisică şi un mare număr de lideri de organizaţii locale - au demisionat sau au fost traşi pe dreapta în numele unei false reînnoiri a partidului.

Mult trâmbiţaţii "oameni noi", (în fapt nu tocmai noi!), au fost "plantaţi" în conducerea partidului şi pe listele electorale în mod discreţionar. După aşa-zisa fuziune PNL-PDL (fuziune care nu s-a dorit în fapt a fi una reuşită) structurile decizionare statutare ale partidului au fost eludate sau manipulate, partidul traversând o perioadă de "dictatură a preşedinţilor de filiale". Fiecare dintre cei care au recurs la demisii şi-au prezentat punctul de vedere în interiorul partidului, înţelegând că într-o perioadă electorală nu trebuie slăbită unitatea şi deturnat scopul politic de a câştiga alegerile locale şi parlamentare.

De fiecare dată preşedintele Gheorghe Dragomir a avut aceeaşi atitudine neprincipială, de excludere din mecanismul decizional a tuturor celor care au atras atenţia asupra iminenţei unui dezastru şi de satisfacţie că liderii liberali autentici nu-i mai ameninţă poziţia.

Într-o perioadă în care era necesară mobilizarea întregului partid, pe criterii numai de domnia sa ştiute a avut loc numirea unui şef de campanie fără o minimă experienţă politică, a unor candidaţi racolaţi dinafară partidului sau dintre apropiaţii domniei sale, "la înţelegere" cu Alina Gorghiu. Acelaşi mecanism a fost aplicat şi la nivelul altor filiale ale PNL din ţară, cu complicitatea unor preşedinţi care au girat politica de epurare a vechilor liberali din PNL.

Principiul aducerii de oameni noi în partid nu este unul greşit în sine, dar aplicarea lui discreţionară, fără bune intenţii, fără o analiză individuală a activităţii fiecăruia şi în mod nedemocratic a avut ca efect dimensiunea dezastrului. Această atitudine a blocat reforma reală a partidului, a viciat calitatea mesajului şi a deturnat partidul de la valorile democratice şi autentic liberale. Astăzi asistăm în PNL la o nouă deturnare. În locul asumării responsabilităţii de către cei care au gestionat dezastrul, reformarea partidului este încă odată blocată de o cooperativă susţinută cu complicitatea centrului.

Se aruncă responsabilitatea pierderii alegerilor locale şi generale în cârca conducerii centrale şi (halucinant!) chiar a electoratului care nu a ales PNL. Electoratul are întotdeauna dreptate, domnilor care aţi condus această campanie. Alegătorul a votat ceea ce i s-a oferit: lideri, mesaje coerente, programe de guvernare. Din păcate PNL nu a avut nimic de oferit din toate astea. Aşadar este timpul asumării, a demisiilor de onoare şi a reformării partidului, a cărui unică şansă de redresare este aceea de a redeveni unul liberal şi democratic.

Se invocă nevoia de unitate ca motiv al "ţinerii cu dinţii de scaune", când tocmai lipsa de unitate a dus la acest rezultat. Se invocă "perioada grea" prin care trece partidul, dar cei care au generat-o aruncă vina. Se invocă "nevoia de reformă", dar aceiaşi oameni blochează reforma reală.

Dacă aveţi onoare, este momentul să vă depuneţi demisiile, domnule preşedinte Dragomir, domnule şef de campanie Muhscină împreună cu echipele domniilor voastre! Este timpul să vă depuneţi demisiile domnilor preşedinţi de filiale judeţene care aţi obţinut rezultate sub scorul asumat de 30%, pierzând 15 procente între locale şi generale!

Nu mai căutaţi vinovaţi în altă parte, căci veţi fi vinovaţi pentru îngroparea unui partid care ar trebui să fie garantul liberalismului în România. PNL nu are nicio şansă de redresare cu dumneavoastră în frunte. Hemoragia va continua slăbind partidul, iar reconstrucţia liberalismului se va face fără domniile voastre. Veţi rămâne doar cu o siglă sub care nedemn vă veţi împărţi funcţiile între dumneavoastră."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor