Handbal feminin: Oltchim s-a reunit pentru noul sezon

(Joern Pollex / Bongarts / Getty Images)
Epoch Times România
07.07.2009

Oltchim Rm. Vâlcea, campioana naţională en titre şi semifinalistă a Ligii Campionilor în ediţia trecută, şi-a început luni pregătirile pentru sezonul 2009-2010.

Pentru viitoarea stagiune, clubul vâlcean are ca obiectiv calificarea în finala Ligii Campionilor, pe lângă câştigarea titlului naţional şi a Cupei României.

Oltchim mizează pe un lot format din 21 de jucătoare, între care nu se mai află portarul Luminiţa Dinu (retrasă), Rita Borbas, Elena Avădănii Berehoiu, Roxana Cherăscu şi Raluca Ivan (plecate la alte echipe).

Lotul este format din portarii Paula Ungureanu (transferată de la Podravka Koprivnica), Talida Tolnai, Mihaela Smedescu, centrii Cristina Neagu, Roxana Gatzel, Regina Şimkute, Adriana Ţăcălie, pivoţii Ionela Stanca (transferată de la Rulmentul-Urban Braşov), Oana Manea, extremele Ramona Maier, Valentina Ardean Elisei, Adriana Olteanu Nechita, Iulia Puşcaşu, interii Narcisa Lecuşanu, Adina Meiroşu, Gabriella Szucs, Anastasia Pidpalova, Valeria Beşe, Clara Vădineanu, Patricia Vizitiu, Steluţa Luca.

Antrenorii echipei sunt Radu Voina şi Aurelian Roşca, iar, ca premieră pentru gruparea vâlceană, lor li se va alătura pentru perioada de pregătire pre-competiţională un preparator fizic din Franţa, Franck Kuhn, "specialist cu multă experienţă în domeniul sporturilor de echipă, dispus să lucreze ştiinţific cu fiecare sportivă în parte pentru tot ceea ce înseamnă pregătirea fizică". Doctorul Aurel Scăunaş, împreună cu Adrian Ionescu - masor şi Marian Truşcă - fizioterapeut, alcătuiesc echipa medicală.

Conducerea managerială este asigurata de preşedintele Ioan Gavrilescu, ajutat de cei doi vicepreşedinţi Petre Berbecaru şi Nicolae Luca. Staff-ul a fost completat cu Bogdan Diculoiu, director sportiv.

Oltchim are o serie de tinere jucătoare împrumutate la diferite echipe din ţară şi străinătate: Georgiana Coadălată şi Elena Băbeanu (la HC Zalau), doar pentru acest sezon, Claudia Din, Aura Ivancu şi Mihaela Teodorescu (ORK Vrnjacka Banja(Serbia), Loredana Gîrju (KZN Slatina), Alina Bratu, Andreea Polocoşer (HCM Baia Mare), Ana Maria Marica (Activ Ploieşti), Ramona Constantinescu, Rossana Lopătaru, Marcela Malac, Andreea Mărginean. Tereza Pâslaru se află momentan în concediu de maternitate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor