Guvernul SUA pregăteşte monitorizarea noilor transplanturi faciale şi de mâini

Cu siguranţă că ficatul sau rinichii dumneavoastră ar putea salva viaţa cuiva, dar v-aţi dona mâinile sau faţa? Semnarea actelor pentru a deveni donator de organe ar putea fi mai complicată decât o simplă bifare a unei căsuţe, de exemplu, pe cererea dumneavoastră pentru carnetul de conducere.

Guvernul se pregăteşte să monitorizeze noul domeniu al transplanturilor faciale şi de mâini aşa cum o face în cazul transplanturilor standard de organe, oferind unui număr mare de americani invalizi sau desfiguraţi (ca urmare a unor răniri, boli sau războaie) o şansă pentru acest tip radical de reconstrucţie.

Printre primele provocări se numără deciderea modului în care oamenii ar trebui să îşi dea consimţământul pentru donarea acestor părţi foarte vizibile ale corpului, care ar putea îmbunătăţi calitatea vieţii celor care au nevoie, fără a fi îndepărtaţi de tradiţionalele donări de inimă, plămâni şi alte organe interne necesare salvării vieţilor.

“Joe Blow nu va şti că în prezent un organ este definit ca incluzând de asemenea o mână sau o faţă”, a spus dr. Suzanne McDiarmid, care conduce comitetul UNOS (United Network for Organ Sharing), ce va dezvolta noi politici în următoarele câteva luni.

Este foarte important să clarificăm acest lucru posibililor donatori şi familiilor lor - “altfel noi am putea submina încrederea publică”, a spus McDiarmid, specialistă în transplanturi la Universitatea din California, Los Angeles.

“Procesul pentru consimţirea donării organelor ce salvează vieţi nu ar trebui să fie deraiat de un proces de consimţire pentru un alt tip de organ, în privinţa căruia publicul ar putea crede că este foarte diferit faţă de donarea unui rinichi sau a unei inimi sau unui ficat”, a adăugat ea.

Aceste aşa zise “transplanturi de reconstrucţie” sunt experimentale şi rare. Cele mai bune estimări arată că 27 de transplanturi de mâini au fost efectuate în SUA începând cu 1999 şi aproximativ 7 transplanturi faciale parţiale sau totale începând cu 2008, a spus dr. Vijay Gorantla, director medical al programului de transplanturi de reconstrucţie la Universitatea din Pittsburgh.

Dar acest număr creşte treptat pe măsură ce tot mai multe spitale americane oferă operaţii complexe, pe măsură ce Departamentul Apărării finanţează cercetările în acest domeniu pentru veteranii răniţi şi în timp ce recipienţii de transplanturi laudă public cum aceste operaţii le-au îmbunătăţit vieţile.

“Aceste mâini sunt binecuvântate pentru mine”, a spus Lindsay Aronson Ess, 30 de ani, din Richmond, Virginia., care a primit un transplant dublu de mână în 2011. Ea şi-a pierdut mâinile şi picioarele în urma unei infecţii foarte grave în 2007.

Până acum, procesul de decidere a persoanelor care se califică pentru un transplant de mână sau faţă, de găsire a unui organ potrivit şi abordarea familiei unui potenţial donator au fost făcute pe o bază neoficială, de la caz la caz.

Nu s-a putut spune deloc tehnicile cărui spital funcţionează cel mai bine şi cum se vor simţi pacienţi în cele din urmă. Au existat rapoarte privind 2 decese legate de transplanturi faciale în afara SUA şi unele mâini transplantate au trebuit să fie amputate. Pacienţii trebuie să folosească medicamente anti-respingere pe toată durata vieţii ceea ce îi expune riscurilor pentru infecţii, cancer şi alte efecte secundare.

În iulie 2014, regulamentele guvernamentale vor intra în vigoare şi vor face ca transplanturile de mână şi faciale să devină subiectul aceleaşi monitorizări stricte din partea UNOS, care administrează programul american pentru transplanturi, la care sunt supuse transplanturile de inimă sau rinichi. Ele fac parte dintr-o nouă definiţie a “organului” ce include de asemenea şi alte părţi ale corpului pe care doctorii le-ar putea transplanta într-o zi – de la picioare la laringe, poate chiar şi uter. Spre deosebire de cornee, valve ale inimii şi alte ţesuturi mai simple care sunt monitorizate şi reglementate de către Administraţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA), acestea sunt amestecuri complexe de vase de sânge, nervi, muşchi şi alte ţesuturi.

Regulile susţin că potenţialii recipienţi vor fi adăugaţi în reţeaua UNOS pentru potrivirea mâinilor donate şi a ţesuturilor faciale, astfel încât aceste ţesturi să fie compatibile cu mărimea şi culoarea pielii, cu sexul şi vârsta recipientului. Transplanturile şi rezultatele lor vor fi monitorizate.

Dar până atunci, comitetul UNOS va trebui să decidă cine va fi primul pe lista de aşteptare şi ce expertiză specială este necesară într-un centru de transplant.

Apoi există problema consimţirii. Unii specialişti spun că oamenii ar trebui să primească o listă cu diverse părţi ale corpului uman atunci când semnează pentru prima dată un card de donare de organe – pentru a se specifica exact ceea ce doresc să fie sau nu donat după moartea lor.

“Etic, este cel mai bun lucru de făcut pentru ca un potenţial donator să aibă o variantă de alegere”, a menţionat Gorantla, care monitorizează îndeaproape cum va aborda UNOS această chestiune.

Dar Robert Veatch de la Universitatea din Georgetown, un bioetician al comitetului UNOS, a spus că până acum familia a decis asupra donării mâinilor sau feţei celor dragi lor, deoarece donatorii de organe înregistraţi anterior nu au avut nicio idee că aceasta ar fi o opţiune.