Guvernul Iurie Leancă va fi o continuare a programului fostului guvern condus de Vlad Filat
Programul noului Guvern, care urmează să fie prezentat joi, 30 mai, în Parlament, reprezintă o continuare a programului de activitate al fostului Guvern. Acesta este întitulat la fel "Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare" şi este prevăzut pentru perioada de 1,5 ani rămasă până la alegerile parlamentare ordinare.
Programul a fost transmis miercuri seară tuturor fracţiunilor parlamentare. Acesta cuprinde 45 de pagini şi este împărţit în 12 capitole. Obiectivul principal al noului Guvern este parafarea şi semnarea Acordul de Asociere RM-UE, semnarea Acordului privind crearea Zonei de Comerţ Liber cu UE şi finalizarea implementării condiţionalităţilor Planului de acţiuni privind liberalizarea vizelor. Totodată, Guvernul va intensifica demersurile politico-diplomatice în vederea obţinerii recunoaşterii de către statele-membre ale UE a perspectivei europene a Republicii Moldova.
În al doilea rând, Guvernul îşi va concentra atenţia pe realizarea agendei interne de reforme, care vor contribui la crearea de noi locuri de muncă bine plătite, ameliorarea climatul de afaceri, combaterea sărăciei şi a corupţiei, atragerea noilor investiţii în economie, demonopolizarea pieţei interne, promovarea exporturilor, liberalizarea pieţei interne de bunuri şi servicii. De asemenea, Guvernul va accelera implementarea reformelor în domeniul justiţiei, combaterii criminalităţii, asigurării libertăţii mass-mediei, drepturilor omului, liberalizării economiei, modernizării sistemelor educaţionale, sociale şi de sănătate, eficientizării administraţiei publice centrale şi locale.
Guvernul îşi mai propune să intensifice procesul de privatizare a patrimoniului de stat, să dezvolte instrumentele aferente privatizării (cesionarea, franciza, leasingul etc.), să implementeze mecanismul de parteneriat public-privat. Mijloacele provenite din privatizarea şi gestionarea patrimoniului public vor fi direcţionate spre finanţarea proiectelor de infrastructură şi inovare. Printre alte obiective se numără reducerea poverii fiscale şi simplificarea sistemului de impozite şi taxe, creşterea competitivităţii sectorului agroalimentar, reabilitarea infrastructurii de transport, integrarea Republicii Moldova în piaţa energetică europeană, promovarea sectorului TIC pentru dezvoltarea unei societăţi informaţionale avansate. Guvernul va asigura, de asemenea, o cooperare eficientă cu instituţiile financiare internaţionale şi cu alţi parteneri de dezvoltare ai Republicii Moldova.
Programul mai prevede intensificarea şi dezvoltarea relaţiilor cu România, Ucraina, Rusia, SUA, Azerbaidjan, Georgia, Japonia, China, India, Turcia, Israel, Coreea de Sud. În ceea ce priveşte reintegrarea ţării, noul Guvern îşi propune să continue negocierile în formatul 5+2, să creeze premise de reintegrare a regiunii transnistrene în spaţiul economic, informaţional, politic, social şi cultural al RM, să promoveze obiectivul ce ţine de retragerea forţelor militare străine de pe teritoriul ţării.