"Guvernul de armistiţiu şi războiul de putere care nu e nici pe departe terminat" - ANALIZA lui Tudor Benga
Fostul parlamentar Tudor Benga a publicat o nouă analiză intitulată "Guvernul de armistiţiu şi războiul de putere care nu e nici pe departe terminat".
ANALIZA lui Tudor Benga
Văd că-s multe suflete inocente prin feisbucosfera bulversate fie de structura guvernului Niculescu, fie de faptul că PNL şi UDMR îl vor vota vesele deşi nu-s parte din el, fie de amândouă. Când am scris marţea trecută aici că guvernul Niculescu are şanse mari să treacă, lumea era sceptică, dar am scris şi atunci explicit că mai nimeni de prin parlament n-are chef de fapt de anticipate, indiferent ce poezioară drăgălaşa recită fiecare pe la televizor. Şi, dat fiind că tot scriu constant de mai bine de un an de zile că ce vedem noi în pseudo-democraţia românească e o ditamai trosneală de putere în spatele cortinei, hai să lămurim de fapt ce se întâmplă zilele astea de ne trezim cu deznodământul ăsta care bulversează pe atâta lume.
În orice război de atriţie, cum e şi războiul de putere declanşat de vreun an de zile în establishment-ul românesc, timpul sleieşte încet dar sigur toate părţile combatante. Câtă vreme unul e semnificativ mai sleit ca altul poate exista logică să continue, dar când toată lumea e sleită, un armistiţiu de orice fel devine foarte atractiv. Guvernul Niculescu este forma probabilă a acestui armistiţiu. Şi zic armistiţiu fiindcă nu cred nici pe departe că războiul s-a terminat. În ciuda diverselor narative aruncate în spaţiul public, toţi combatanţii ies ciomăgiţi din acest război, şi toţi păstrează încă suficientă muniţie cât să live to fight another day (adică să reia lupta când va fi cazul).
Preşedintele Nicuşor Dan iese ciomăgit fiindcă a pierdut enorm de mult capital politic în ultimele luni, bună parte din el pe care nu-l va mai recupera niciodată. Bolojan, PNL şi USR ies ciomăgiţi fiindcă au pierdut frâiele guvernării şi accesul la resurse. PSD iese ciomăgit fiindcă guvernul Niculescu este explicit un guvern PSD şi va deconta inevitabil situaţia economică tot mai precară a României. Singurii care nu ies ciomăgiţi sunt AUR, dar ei deocamdată n-au fost explicit la frâiele puterii, ceea ce nu înseamnă că nu-s parte în războiul de putere, doar că au încă un alibi pe care ăilalţi nu-l mai au.
Pe partea de muniţie pentru după armistiţiu fiecare câştigă câte ceva. Preşedintele Dan arată că e dispus să joace pokerul politic până la capăt iar asta îi simplifică exercitarea puterii pe mai departe chiar dacă îi complică semnificativ şansele la un al doilea mandat. Bolojan, PNL şi USR se aşează în opoziţie de unde le va fi mult mai confortabil să atace anul electoral 2028. PSD capătă controlul pe resurse fără de care exodul fatal al primarilor săi către AUR are fi fost deja garantat.
Ce se schimbă în spatele cortinei? Nu ştiu să vă spun exact dar aşa cum am scris încă din septembrie anul trecut, bănuiala mea e că una dintre cele două tabere, cea care avea de obicei şi preşedintele, şi-a prins urechile convinsă fiind că-l controlează şi de data asta. Nu îmi dau seama exact cum s-a schimbat echilibrul şi nici ce consecinţe va avea pe mai departe, dar aşa cum spun de ani şi ani de zile, este absolut vital pentru evoluţia României ca reţelele astea de putere care păpuşăresc democraţia românească de decenii să dispară sau măcar să slăbească.
Ceea ce mă duce la întrebarea cea mai importantă de fapt din tot balamucul ăsta: România câştigă ceva din toată nebunia ultimelor 6 luni sau doar se adânceşte tot mai tare în fundătura? În mod evident de la un guvern cu o cârcă dintre şmecherii pesedeului la butoane n-avem ce aşteptări s-avem, nici reforme nici nimic. Un guvern plin va mai reduce însă din incertitudinea permanentă care măcina deja rău de tot economia. Pe termen mai lung însă întrebarea este dacă trosneala frontală dintre taberele din sistem din ultimul an va duce la slăbirea lui sau va genera o nouă pace tranzacţională cum a fost de fapt majoritatea anilor post-comunişti. Fiindcă eu unul, aşa cum am mai tot spus-o de-a lungul anilor, cred că trebuie să se surpe şandramaua ca să avem o şansă să reconstruim pe curat.
Şi mai e o chestiune: este absolut vital să avem mişcări politice reformiste noi în viitorul parlament. Altfel ne vom tot învârti în cerc, fără o majoritate dispusă să treacă nişte reforme fundamentale ale statului prin parlament mai devreme sau mai târziu nu se poate iar majoritatea aia azi nu există.
