Grindeanu: Am avut discuţii cu Toader. Poate că ritmul meu e mai alert decât cel cu care a fost obişnuit
alte articole
Sorin Grindeanu susţine că a avut foarte multe discuţii cu Tudorel Toader şi a ajuns la concluzia că ritmul său, ca şef al Executivului, este poate este "mai alert" decât al ministrului Justiţiei, potrivit Agerpres.
Întrebat cum comentează nemulţumirile exprimate de liderul PSD, Liviu Dragnea, care îl vizează pe ministrul Justiţiei, Grindeanu a replicat:
"Am avut foarte multe discuţii cu domnul ministru Tudorel Toader în această perioadă, încercând să înţeleg ceea ce doreşte să facă în acest domeniu, dar (...) neintervenind absolut deloc. Poate că ritmul cu care sunt eu obişnuit şi cu care au fost obişnuiţi colegii mei din Guvern, cel puţin în aceste prime trei luni, este unul mai alert faţă de cel cu care poate a fost obişnuit până acum domnul Tudorel Toader."
Premierul susţine că are "discuţii constante" cu ministrul Justiţiei, astfel încât "lucrurile să fie făcute aşezat, bine, transparent" şi cu respectarea tuturor regulilor.
"Consultând toate instituţiile publice şi într-un ritm care, poate, e mai alert câteodată decât ritmul Curţii Constituţionale, ca să dau un exemplu", a precizat Grindeanu.
În acelaşi timp, şeful Executivului a amintit că proiectul legii de punere în acord a Codurilor penale cu deciziile Curţii Constituţionale se află acum în dezbatere publică.
"S-au luat puncte de vedere de la diverse instituţii, fie că vorbim de CSM, de DIICOT, de DNA, Ministerul Public, în general, şi nu numai. Trebuie epuizată această perioadă, pentru că aşa spune legea", a explicat Grindeanu.
Întrebat cum comentează faptul că Dragnea a susţinut că nu este foarte fericit cu propunerea lui Toader pentru portofoliul de la Justiţie, Grindeanu a răspuns:
"Am venit cu acea propunere. Analizele, dincolo de X, Y, Z din echipa mea guvernamentală, analizele le fac ca şi prim-ministru şi nu le fac decât în funcţie de ceea ce trebuiau să ia ca şi măsuri aceşti titulari de portofolii. În momentul în care am o concluzie, o prezint coaliţiei şi luăm decizia. Asta este procedura normală şi nu fac lucrurile astea la televizor şi făcând spectacol".