Grecia ar putea fi viitoarea 'Republică de la Weimar'

După alegerile din vara lui 2012, în Grecia s-au făcut resimţite ecouri ale 'Republicii de la Weimar', în condiţiile în care nu mai este nicio îndoială că actuala compoziţie a legislativului modern este cea mai proastă din istoria modernă a ţării. Parlamentul elen cuprinde în acest moment un întreg spectru de personaje autoritare - neonazişti, stalinişti şi maoişti, alături de reprezentanţi ai stângii radicale, ai dreptei populiste - şi de numeroşi apărători ai teoriei conspiraţiei, scrie Aristides Hatzis, profesor de teoria dreptului la Universitatea din Atena, în paginile Financial Times.

Cu toate acestea, pentru mai mult de un an, situaţia a părut suportabilă. Grecia are un guvern de coaliţie puternic, care încearcă să implementeze reforme, să reducă cheltuielile guvernamentale şi să redreseze economia. Pentru observatorii mai subtili însă, eşecurile depăşesc succesele.

În primul rând, reformele majore au eşuat sau nu au fost niciodată puse în practică. Cele câteva reforme care au avut într-adevăr succes sunt fragile. De asemenea, multe poziţii guvernamentale importante sunt ocupate de funcţionari nepotriviţi.

Între timp, opoziţia a atins un record de demagogie şi populism. O combinaţie puternică de analfabetism economic, fixaţie ideologică şi oportunism elimină orice alternativă viabilă la actuala guvernare, una mediocră. În acest context de depresie şi pesimism, extremismul este înfloritor. Violenţa politică nu este ceva nou în Grecia. Terorismul, revoltele, ciocnirile violente între membrii diferitelor partide politice sau între protestatari şi poliţie au făcut parte din istoria ţării din 1974.

Cu toate acestea, în acest moment Grecia şi-a depăşit cea mai proastă stare de până acum. Alegătorii greci nu au făcut doar să îşi plaseze încrederea într-un partid neo-nazist - Zori Aurii - cu o prezenţă considerabilă în parlamentul grec. Ei au ales un partid ai cărui membri nu au încercat nici măcar să se deghizeze în militanţi de dreapta paşnici. Dimpotrivă, Zori Aurii a început să-şi hărţuiască oponenţii politici, dezvăluind adevărata faţă. Acest lucru nu le-a afectat imaginea: cota de popularitate a crescut, apropiindu-se de 15%.

Acest succes a fost rezultatul mai multor factori. În primul rând, partidul s-a prezentat drept un partid antisistem, iar expunerea în mass-media a făcut membrii săi să devină chipuri familiare, normalizându-le opiniile. De asemenea, autorităţile au fost extrem de indulgente cu Zori Aurii.

Membrii partidului au crezut că momentul lor de popularitate politică le conferă imunitate. Totuşi, ei au depăşit limita atunci când unul dintre aceştia a ucis un rapper antifascist într-o cafenea, în faţa clienţilor şi a unor poliţişti care nu au reuşit să intervină la timp.

Reacţia guvernului a fost în acelaşi timp îndrăzneaţă şi jenantă. Îndrăzneaţă, deoarece a decis să aplice legea şi să-i urmărească pe liderii partidului în justiţie (inclusiv pe cei care erau membri ai parlamentului), şi totodată jenantă, întrucât au existat mai multe erori în aplicarea principiilor fundamentale ale statului de drept. De asemenea, a devenit evident că mai mulţi oficiali de rang înalt erau simpatizanţi ai Zori Aurii. Cu toate acestea, reacţia rapidă a guvernului şi 'vânătoarea de vrăjitoare' ulterioară păreau că au dezamorsat situaţia. Chiar şi opoziţia radicală a fost dornică de a trece cu vederea aspectele tehnico-juridice şi bucuroasă de situaţie.

Distracţia s-a încheiat însă vinerea trecută, atunci când, în stil mafiot, doi asasini profesionişti au ucis doi membri ai formaţiunii Zori Aurii în faţa birourilor partidului din nordul Atenei. A fost un atac terorist, o răzbunare pentru uciderea rapper-ului sau pur şi simplu o lovitură a mafiei, fără legătură cu politica?

Cititorii acestui articol din afara Greciei sunt probabil deja terifiaţi citind despre aceste fapte, puţin obişnuite într-o democraţie europeană. Cu toate acestea, vizitând Grecia, ei vor fi surprinşi de liniştea rezidenţilor, în condiţiile în care majoritatea privesc aceste evenimente îngrozitoare ca şi cum s-ar uita la un meci de fotbal, susţine Hatzis.