Gorghiu, despre ministrul susţinut de societatea civilă: "Cred că s-a compromis"

Alina Gorghiu (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Loredana Diacu
03.05.2016

Cazul Alexandrescu este o dovadă a lipsei de coagulare a Guvernului Cioloş, a declarat, pentru RFI, copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, conform căreia "ministrul Culturii s-a compromis".

"Eu cred că este încă o dovadă a lipsei de coagulare a acestui Cabinet. Eu nu sunt adepta depeşelor trimise ocult către un ONG, care să vedeţi surpriză, acea depeşă ajunge la presă, e publicată de toată presă, nu-mi mai dau demisia pe care mi-am dat-o pe Facebook, parcă aş vrea să rămân, după care iese premierul în prima zi sau a doua zi de Paşte şi-mi spune că voi fi revocat. Este o lipsă de coerenţă la nivel guvernamental", a declarat Alina Gorghiu.

Făcând referire la celebra scrisoare trimisă de Alexandrescu Grupului pentru Dialog Social, scrisoare în care a acuzat că ministrul face acuzaţii grave la adresa unor colegi din Guvern, Gorghiu a susţinut că, dacă faptele invocate de ministru sunt adevărate, se aşteaptă la o discuţie foarte serioasă între acesta şi premierul Cioloş, indiferent dacă-l revocă sau nu.

În opinia Alinei Gorghiu, "acest ministru s-a compromis nu prin ce a făcut în mod special la Minister, ci prin comportamentul din ultimele zile".

Reamintim că Alexandrescu - singurul ministru al Culturii pentru care oamenii au ieşit în stradă, în semn de solidaritate, pentru a împiedica o eventuală demisie a acestuia - a susţinut într-o scrisoare adresată Grupul de Dialog Social, al cărui membru este, că prin multe decizii şi acţiuni ale sale vizând Roşia Montană, Cathedral Plaza sau doctoratele plagiate, a deranjat grupuri de interese şi a primit telefoane de intimidare inclusiv din partea unui coleg din Guvern.

În urma apariţiei în presă a scrisorii către GDS, Cioloş a anunţat că-l va revoca din funcţie pe ministrul Culturii, a cărui demisie fusese amânată până după Paşti.

Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor