Gorbaciov avertizează cu un război major în Europa din cauza Ucrainei

Ultimul lider sovietic al Rusiei Mihail Gorbaciov, a avertizat că tensiunile dintre Rusia şi puterile europene, cauzate de situaţia din Ucraina, pot genera un conflict major, sau chiar nuclear.
Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov. (FRED DUFOUR / AFP / Getty Images)
P. P.
10.01.2015

Ultimul lider sovietic al Rusiei Mihail Gorbaciov, a avertizat că tensiunile dintre Rusia şi puterile europene, cauzate de situaţia din Ucraina, pot genera un conflict major, sau chiar nuclear.

"Un război de acest tip ar conduce până la urmă la un conflict nuclear" a declarat câştigătorul Premiului Nobel pentru Pace din 1990 pentru Spiegel.

"Nu vom supravieţui anii care vin dacă lumea îşi va pierde cumpătul în această situaţie explozivă" a adăugat Gorbaciov. "Declaraţia mea nu este făcută la întâmplare. Sunt extrem de îngrijorat", a ţinut să sublinieze fostul lider sovietic, pe vremuri cordial cu lideri europeni precum Margaret Thatcher, Francois Mitterrand şi Ronald Reagan.

Gorbaciov a mai avertizat în ultimile luni împotriva oricărei intervenţii occidentale în criza din Ucraina.

Despre poziţia Germaniei, unul dintre partenerii tradiţionali ai Rusiei în Europa, Gorbaciov a avut cuvinte aspre: "Noua Germanie doreşte să intervină pretutindeni. În Germania se află în mod evident o mulţime de persoane care vor să ajute la crearea unor noi diviziuni în Europa".

Gorbaciov, care a iniţiat demontarea blocului comunist încercând o reformare a acestuia, a mai atras atenţia în ultimile luni că un nou Război Rece poate izbucni ca urmare a tensiunilor cauzate de criza din Ucraina.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor