Gitenstein: Guvernul trebuie să ia măsuri dacă Parlamentul nu acţionează rapid în privinţa referendumului

Epoch Times România
11.07.2012

Ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein, consideră că Guvernul trebuie să ia măsuri dacă Parlamentul nu ia imediat măsuri pentru a adapta legislaţia referitoare la referendumul din 29 iulie conform recentei hotărâri a Curţii Constituţionale.

”Prim-ministrul Ponta a solicitat Parlamentului României să convoace rapid o sesiune extraordinară pentru a adapta legislaţia referitoare la referendumul din 29 iulie conform recentei hotărâri a Curţii Constituţionale. Preşedinţii ambelor camere ale Parlamentului ar trebui să acţioneze fără întârziere în acest sens. Prim-ministrul are absolută dreptate că este inacceptabilă desfăşurarea unui referendum care pare în neconcordanţă cu prevederile Constituţiei. Acest lucru ar provoca intenţionat o criză constituţională foarte periculoasă”, susţine ambasadorul Mark Gitenstein, într-un comunicat.

Diplomatul american notează că atât prim-ministrul, cât şi preşedintele interimar i-au repetat angajamentul lor public de a respecta toate deciziile Curţii Constituţionale. ”Prim-ministrul Victor Ponta a confirmat acest angajament solicitând Parlamentului să acţioneze. Sunt încrezător că preşedintele interimar Crin Antonescu va face acelaşi lucru semnând o lege a referendumului în concordanţă cu hotărârea Curţii Constituţionale imediat ce aceasta ajunge pe biroul său”.

Mark Gitenstein cere măsuri imediate din partea Guvernului, dacă Parlamentul nu acţionează imediat pentru adaptarea legislaţiei. ”Dacă devine evident că Parlamentul nu doreşte sau nu se poate reuni şi acţiona imediat, atunci Guvernul ar trebui să ia măsurile care sunt de competenţa sa pentru a se asigura că organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt în deplină concordanţă cu recenta decizie a Curţii”, susţine ambasadorul SUA.

Legea referendumului asupra căreia s-a exprimat marţi CCR nu este identică în prevederi cu OUG a Guvernului Ponta, întrucât permite în plus o derogare de la condiţia de prezenţă la urne, derogare pe care CCR a admis-o deja în decizia sa din 2007.

Legea referendumului precizează, pentru toate tipurile de consultare populară, la art 5, al 2, că ”Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale”.

Acest articol a rămas neschimbat, iar parlamentarii USL au adăugat un articol 10 care spune doar că ”Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă, în urma desfăşurării referendumului, propunerea a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate”.

Guvernul României consideră firească decizia Curţii Constituţionale în cazul Legii referendumului şi se angajează la respectarea acesteia, se arată într-un comunicat de la Palatul Victoria.

În schimb, secretarul general al PSD Liviu Dragnea a declarat, marţi, după ce Curtea Constituţională a emis decizia în privinţa legii referendumului, că ordonanţa de urgenţă adoptată de către Guvern nu va fi retrasă, OUG fiind singurul act normativ care reglementează organizarea consultării populare.

Preşedintele interimar a precizat, în cadrul primei sale conferinţe de presă, că din punctul de vedere al cetăţeanului Antonescu referendumul ar trebui să se organizeze după OUG a Guvernului Ponta.

”Mie mi se pare că este corect şi de altfel ştim, nu ni se pare, că este şi unul constituţional. Ştim asta dintr-o decizie a Curţii Constituţionale pe o formulă similară, cuvânt cu cuvânt, decizia Curţii Constituţionale dată în 2007 şi care este în vigoare până astăzi. Acesta este punctul meu de vedere personal. Dincolo de asta, promulgarea sau retrimiterea la Parlament a acestui proiect de lege avizat azi de Curte este o chestiune asupra căreia, repet, după toată consultarea întregii documentaţii, mă voi pronunţa foarte repede. Cert este că în acest moment suntem în situaţia în care o lege stă la promulgare şi ea este constituţională. O ordonanţă este în vigoare şi face efecte, având şi ea un conţinut declarat în 2007 constituţional. Lucrurile acestea nu sunt contradictorii, nu se contrazic. Şi o variantă şi alta sunt constituţionale”, a explicat Antonescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor