Gheorghe Nichita, în vizorul CSM, după ce s-a lăudat că beneficiază de protecţia şefilor SRI
alte articole
Primarul suspendat al Iaşiului, Gheorghe Nichita, aflat în prezent sub control judiciar în dosarul în care este acuzat că şi-a spionat iubita cu ajutorul Poliţiei Locale, a intrat în vizorul Consiliului Superior al Magistraturii după ce le-a spus colegilor săi din PSD că problemele pe care le are în justiţie sunt sub control pentru că el a beneficiat mereu de sprijinul şi protecţia şefilor SRI.
Afirmaţiile lui Nichita, făcute în cadrul unei şedinţe PSD, au determinat Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) să solicite duminică CSM să sesizeze Inspecţia Judiciară pentru a se verifica dacă afirmaţiile au afectat independenţa justiţiei.
"Solicitarea vine în contextul în care mai multe site-uri de ştiri au publicat pe data de 22 august 2015 următoarea afirmaţie a domnului Gheorghe Nichita, făcută în cadrul unei şedinţe PSD: «Eu mi-am rezolvat problemele cu justiţia, înţelegeţi voi (frecându-şi două degete - n.r.). Această ţară este condusă de generalul Florian Coldea (…). Eu am fost susţinut pe linia serviciilor cât a fost George Maior şeful SRI şi nu mi s-a întâmplat nimic. Dar să ştiţi că nici de acum nu mi se poate întâmpla nimic", se arată într-un comunicat de presă al UNJR, citat de Mediafax.
UNJR consideră că afirmaţiile lui Nichita sunt "de o gravitate excepţională şi transmit opiniei publice ideea că "dosarele în care sunt anchetate fapte de corupţie pot fi «rezolvate» cu sprijinul serviciilor secrete", astfel că "este imperativ ca astfel de declaraţii să facă obiectul cercetărilor efective ale Inspecţiei Judiciare."
"Impactul acestora asupra opiniei publice este unul cu deosebire puternic, în contextul în care survine într-un spaţiu public în care ideea implicării serviciilor secrete în actul de justiţie dincolo de limitele legii a transpărut, cel puţin la nivel de aparenţă, din chiar declaraţii ale reprezentanţilor acestor structuri", reiese din sesizarea UNJR.
Judecătorii au evidenţiat că, de data aceasta, nu este vorba de declaraţii generale, ci de afirmaţii extrem de concrete privitoare la implicarea serviciilor secrete în actul de justiţie.
Mai mult, UNJR susţine că atitudinea lui Nichita este oarecum legată de controversatele declaraţii făcute de generalul SRI Dumitru Dumbravă care, în cadrul unui interviu acordat anterior, a precizat că "SRI nu se retrage din «câmpul tactic» odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu, ci îşi menţine «atenţia/interesul» până la soluţionarea definitivă a cauzei", dar şi de afirmaţia şefului SRI, Eduard Hellvig, potrivit căruia, serviciul urmăreşte "judecători, procurori care pe drum au uitat că servesc statul român şi au avut alte preocupări decât a servi statul român".
"Aceste declaraţii, ce au născut ideea supravegherii magistraţilor de către serviciile secrete, pentru a garanta «corectitudinea» judecătorilor, au vulnerabilizat actul de justiţie şi au permis perpetuarea unor astfel de idei, precum cele ale domnului Gheorghe Nichita, transmise publicului în scopul diminuării încrederii în anchetele penale ce îi vizează", au arătat judecătorii, adăugând că afirmaţiile edilului impun un răspuns imediat din partea CSM, pentru a clarifica opiniei publice limitele legale în care se derulează cooperarea justiţie - servicii secrete.
"O justiţie puternică este una care şi apare în ochii publicului ca atare, reacţionând ferm şi imediat la derapajele ce îi ştirbesc independenţa, indiferent din partea cui ar veni", a concluzionat UNJR.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.