Gestionarea deşeurilor - problemă strategică pentru Moldova

Problemele şi perspectivele sectorului de gestionare a deşeurilor au fost discutate astăzi în cadrul unei conferinţe naţionale cu privire la implementarea Strategiei de gestionare a deşeurilor în R. Moldova pentru anii 2013-2027, transmite Moldpres.
Deşeuri (Franco Origlia / Getty Images)
Ana Chitoroagă
15.05.2014

Problemele şi perspectivele sectorului de gestionare a deşeurilor au fost discutate astăzi în cadrul unei conferinţe naţionale cu privire la implementarea Strategiei de gestionare a deşeurilor în R. Moldova pentru anii 2013-2027, transmite Moldpres.

Evenimentul, care a reunit peste o sută de reprezentanţi ai administraţiilor publice de nivelul I şi II, a fost organizat de Congresul Autorităţilor Locale din R. Moldova în parteneriat cu Ministerul Mediului. La conferinţă au fost prezenţi şi delegaţi din partea Misiunii UE în ţara noastră, Băncii Mondiale, Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, precum şi reprezentanţi ai Ambasadelor României, Slovaciei, Poloniei şi Turciei.

În debutul forumului, ministrul Mediului Gheorghe Şalaru a menţionat că mizează mult pe aceasta reuniune, pe care o doreşte să fie un început de colaborare fructuoasă în vederea implementării prevederilor Strategiei de gestionare a deşeurilor.

„A venit timpul să alegem o cale nouă pentru soluţionarea unei probleme vechi. Pe parcursul anilor am pierdut sute de hectare de pământ arabil bun, folosit negândit pentru gunoişti. Or, colectarea deşeurilor trebuie să fie o chestiune strategică pentru fiecare autoritate publică locală în parte”, a subliniat Şalaru.

Potrivit ministrului, iniţial Strategia de gestionare a deşeurilor pentru anii 2013-2027 prevede crearea în R. Moldova a opt subregiuni, şapte depozite mari, precum şi 20-30 staţii de transfer unde se va produce separarea, reciclarea şi recuperarea gunoiului.

Totodată, Gheorghe Şalaru a adus drept exemplu Regiunea de Dezvoltare Sud, unde documentul este implementat cu succes, având şi rezultate relevante.

„Trebuie însă să se ştie că succesele din sudul ţării se datorează unei munci insistente, aplicării proiectelor investiţionale, cooperării active cu donatorii străini. Acelaşi lucru trebuie făcut şi în regiunile Centru şi Nord”, a accentuat ministrul.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor