Germania: Ursula von der Leyen, prima femeie în fruntea Apărării
alte articole
Pentru prima oară în istoria Germaniei, Ministerul Apărării va fi condus de o femeie, Ursula von der Leyen, care a deţinut anterior funcţia de ministru al muncii. Noutatea a făcut înconjurul lumii şi a plasat-o pe Ursula von der Leyen în poziţia de posibilă succesoare a cancelarului Angela Merkel, notează luni ziarul El Pais.
Dacă este adevărat că Merkel nu se va mai prezenta la un nou mandat în 2017, vizita acestei blonde platinate cu nume aristocratic în Afganistan şi trecerea în revistă a trupelor germane vor contribui, fără îndoială, la catapultarea ei la conducerea Uniunii Democrat Creştine (CDU), unde în prezent deţine unul din cele cinci posturi de vicepreşedinte.
Tatăl Ursulei, Ernst Albrecht, a fost la rândul său preşedinte al CDU şi prim-ministru al Saxoniei Inferioare. Ursula a avut o carieră fulgerătoare şi a fost numită ministru al familiei în 2005, devenind unul din apropiaţii lui Merkel. Curriculum Vitae al acestui doctor în medicină, ca mamă şi profesionistă, este atestat de o familie numeroasă cu şapte copii.
În 2009, Merkel a numit-o într-un post mai important, cel de ministru al muncii. Perspectivele Ursulei Von der Leyen în CDU s-au deschis tot mai mult, pe măsură ce au căzut aspiranţii la preşedinţia partidului, care au demisionat pe rând, mai întâi ministrul mediului, Norbert Röttgen, iar apoi cel al apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg.
Viitoarea titulară a Apărării se numără printre liderii cei mai populari ai CDU. După pierderea portofoliului Muncii, cerut de SPD drept condiţie pentru semnarea acordului de coaliţie, Merkel trebuia să-i dea un minister pe măsura profilului ei politic.
A-i preda din nou portofoliul familiei sau al sănătăţii ar fi fost interpretat drept o retrogradare a lui Von der Leyen. Iar Ministerului Apărării, care a fost implicat într-o serie de scandaluri, printre care construirea unui avion militar tip dronă care nu a văzut lumina zilei, îi prinde bine o schimbare de imagine.
Iar Merkel, care i-a restituit portofoliul Internelor insipidului Thomas de Maiziere - un alt apropiat al său -, are de câştigat din punct de vedere propagandistic. Prin urmare, cele mai puternice două femei din Germania sunt amândouă democrat-creştine.
În ce priveşte ambiţiile berlineze ale Ursulei von der Leyen au curs râuri de cerneală. S-ar putea ca principalul ei obstacol să fie însă vârsta, 55 de ani acum, 59 de ani la alegerile din 2017. Însă reforma armatei de 184.000 de soldaţi, recent profesionalizate, ar putea fi o bază bună pentru a-i acredita aptitudinile, conchide El Pais.