Germania, un model imperfect
Germania constituie un model în rândul conducătorilor politici şi totuşi realitatea economică este uneori foarte diferită de discursurile oficiale. Ziarul Le Figaro trece în revistă, în ediţia de miercuri, câteva din neadevărurile despre Germania.
Jean-François Copé, secretar general al Uniunii pentru o Mişcare Populară (UMP), afirma într-un interviu pentru France 24, la 30 aprilie 2010, că francezii ar face bine să se inspire din modelul german în ceea ce priveşte creşterea economică. În realitate, creşterea economică a Germaniei nu este garantată şi dă semne de slăbiciune. 'Creşterea Germaniei nu poate veni decât din exporturi, din care 60% sunt direcţionate spre celelalte ţări europene. O criză economică durabilă a partenerilor economici ar duce la o situaţie foarte grea în Germania, ceea ce este scenariul cel mai probabil anunţat şi de ultimii indicatori', explică Patrick Artus de la Natixis. Creşterea şi-a încetinit ritmul dincolo de Rin, cu o creştere a PIB-ului de numai 0,5 % în al treilea trimestru şi nu este exclus ca PIB-ul să scadă în al patrulea trimestru. În Franţa, creşterea ar fi nulă în al patrulea trimestru, potrivit Băncii Franţei.
Convergenţa fiscală franco-germană este laitmotivul liderilor francezi. Totuşi, situaţia fiscală a Germaniei nu este foarte diferită de cea a Franţei. Impozitul pe societăţi este de 33% în Franţa şi de 29,83% în Germania. În 2009, rata de impozitare a societăţilor era de 39%, cel mai ridicat nivel din Europa. În ceea ce priveşte IMM-urile, rata de impozitare este de 15% în Franţa, faţă de 20% în Germania.
Germanii au o teamă permanentă de hiperinflaţie, deoarece au fost traumatizaţi de cea din 1923. Acest refuz al inflaţiei este totuşi pragmatic. Germanii economisesc mai mult decât francezii, 17,4% din veniturile lor faţă de 15,26%. Dincolo de Rin, pensionarea în sistem privat prin capitalizare este sprijinită de stat şi garantează acordarea unei rente pensionarilor. Statul nu finanţează decât pensiile celor mai săraci. Din cauza dorinţei de a proteja economiile populaţiei Berlinului îi este teamă de inflaţie, care ar duce la scăderea puterii de cumpărare. Pe ultimele şase luni, inflaţia a depăşit în Germania nivelul de 2,4%, ajungând chiar la 2,6% în septembrie.
Wolfgang Schäuble, ministrul german de finanţe, spunea în ianuarie 2010 că 'toate mijloacele sunt prioritare pentru ca datoria să fie redusă şi să se menţină limitele impuse de tratate'. Datoria germană este cea mai ridicată dintre toate ţările europene: 1.700 de miliarde de euro, reprezentând 83,2% din PIB la începutul lui 2011, mai mult decât cele 60% autorizate de tratatul de la Maastricht. 'Se profilează o rată de îndatorare publică mai mare decât 60% din PIB pe o perioadă de mai mulţi ani', chiar fără agravarea crizei datoriei publice în zona euro, afirma cu îngrijorare Bundesbank. Germania nu este modelul care pretinde că este, scria revista germană Spiegel: 'Olanda (64,2%) sau Finlanda (49%) au mai mult dreptul de a se considera campioane în ceea ce priveşte disciplina'. În 2012, Germania va acumula noi datorii în valoare de 26 de miliarde, a anunţat ministrul finanţelor. Nivelul datoriei germane îl îngrijorează pe preşedintele Eurozone, Jean-Claude Juncker. 'Îndatorarea Germaniei este mai mare decât cea a Spaniei (69,6%), numai că nimeni nu vrea să ştie acest lucru', a declarat acesta la Berlin, la 16 noiembrie.
În Germania, toţi studenţii urmează stadii de ucenicie', spunea Valérie Pécresse, fost ministru al învăţământului superior din 2007 până la 29 iunie 2011. Dar numai 2/3 din adolescenţii germani sunt vizaţi: cei care aleg Universitatea, nu fac ucenicie. Din cei care sunt în filiera profesională, 54% găsesc un loc într-o întreprindere ca ucenici. Ucenicii constituie o categorie de salariaţi prost plătiţi. Salariul mediu al unui ucenic german este de 600 de euro pe lună. În Franţa, acest salariu variază între 341,25 euro (pentru primul an de formare pentru cei care au sub 18 ani) şi 1064,70 euro (al treilea an pentru cei care au peste 21 de ani).
Şomajul a scăzut în Germania, de la 9,5% în 2005 la 6,5%. Această rată a şomajului ascunde un sistem care recurge la munca cu fracţiune de normă şi la joburile mărunte. Absenţa unui salariu minim în sectorul serviciilor permite patronilor să plătească lucrătorilor mai puţin de 5 euro pe oră. Potrivit Institutului muncii din Duisbourg, Germania are 6,5 milioane de salariaţi săraci care primesc mai puţin de 10 euro pe oră. Două milioane de persoane primesc un salariu mai mic de 4 euro pe oră, adică 720 de euro pe lună pentru o muncă cu normă întreagă.
