Germania ar fi „finanţat în secret” o mare parte din proiectul nuclear Dimona al Israelului [Raport]

De când reactorul nuclear Dimona din deşertul Negev al Israelului a fost dezvăluit pentru prima dată în decembrie 1960, proiectul nuclear al ţării a rămas subiectul unor cercetări extinse, cărţi şi investigaţii jurnalistice, un raport recent susţinând că Germania a „finanţat în secret” proiectul.

Raportul publicat de cotidianul israelian Haaretz menţionează că lucrări fundamentale, inclusiv Israel and the Bomb de Avner Cohen, precum şi studii realizate de Seymour Hersh, Zaki Shalom şi Adam Raz, au analizat originile, dezvoltarea şi secretul care înconjoară programul. În 2024, seria documentară The Atom and Me a jurnalistei Shany Haziza a adăugat o dimensiune personală şi socială acestei poveşti.

Totuşi, în ciuda deceniilor de cercetări, două întrebări majore au rămas nerezolvate: cât a costat proiectul şi cine l-a finanţat, potrivit Haaretz.

Potrivit Middle East Monitor, raportul susţine că între 1961 şi 1973 guvernul de la Bonn a transferat anual între 140 şi 160 de milioane de mărci germane către Israel printr-un mecanism secret de împrumut. În total, finanţarea este estimată la aproape 2 miliarde de mărci, echivalentul a aproximativ 5 miliarde de euro (peste 5,7 miliarde de dolari) în prezent. Un acord ulterior de rambursare semnat în 1989 ar fi transformat, în practică, împrumutul într-o subvenţie.

Dacă este corect, acest lucru ar însemna că o parte substanţială a proiectului nuclear al Israelului a fost finanţată nu de contribuabilii israelieni sau de donatori privaţi, ci din fonduri publice germane, susţine raportul.

Franţa oferă sprijin, cu susţinere germană

Originile poveştii datează din 1957, când relaţiile israeliano-franceze erau deosebit de apropiate după războiul din Sinai din 1956, arată raportul, susţinând că Franţa a sprijinit Israelul diplomatic şi a acceptat în secret să-l ajute să obţină un reactor nuclear prin acorduri între organismele de energie atomică ale celor două ţări.

Dar premierul israelian de atunci, David Ben-Gurion, nu era pe deplin liniştit doar de sprijinul francez, temându-se că Israelul se confruntă cu o ameninţare existenţială pe termen lung, fiind îngrijorat de ascensiunea preşedintelui egiptean de atunci, Gamal Abdel Nasser, şi de naţionalismul panarab, explică raportul.

Ben-Gurion a început atunci să caute ceea ce ar fi descris drept „o umbrelă pentru o zi ploioasă”, considerând Germania de Vest drept cel mai potrivit candidat: o putere europeană în ascensiune, ostilă lui Nasser şi condusă de oficiali — în special cancelarul de atunci Konrad Adenauer — care credeau că Germania are o responsabilitate morală faţă de Israel după Holocaust, arată raportul.

Legături secrete încep la Bonn

Un moment cheie a venit la 3 iulie 1957, în timpul unei întâlniri secrete la Bonn între Shimon Peres, pe atunci director general al Ministerului israelian al Apărării, şi ministrul vest-german al apărării, Franz Josef Strauss.

Ben-Gurion se temea că legături deschise cu Germania ar declanşa o criză în interiorul Israelului, în timp ce Bonn se temea că o cooperare vizibilă cu Israelul ar afecta poziţia sa în lumea arabă şi ar întări diplomatic Germania de Est.

Germania de Vest vedea ajutorul acordat Israelului atât ca o obligaţie morală, cât şi ca o investiţie strategică. Israelul, la rândul său, căuta sprijin militar şi politic.

În timpul discuţiilor, Peres a precizat că relaţiile dintre cele două ţări ar trebui să meargă dincolo de acordul de despăgubiri din 1952. Strauss a răspuns pozitiv, inclusiv la o solicitare israeliană privind submarine. Deşi submarinele nu erau considerate esenţiale de armata israeliană, solicitarea pare să fi deschis calea unei cooperări mai largi în domeniul apărării.

Submarinele au fost în cele din urmă cumpărate din Marea Britanie cu finanţare germană. Germania de Vest a cumpărat de asemenea echipamente militare israeliene în valoare de aproximativ 30 de milioane de dolari, contribuind la dezvoltarea industriei de apărare a Israelului.

Întâlnirea din 1960, considerată un punct de cotitură

Cel mai important progres a venit la 14 martie 1960, când Ben-Gurion şi Adenauer s-au întâlnit la hotelul Waldorf Astoria din New York.

Deşi întâlnirea a fost publică, conţinutul discuţiilor a rămas secret ani de zile. Nu există o transcriere oficială, dar întâlnirea este considerată pe scară largă un moment major în istoria relaţiilor de securitate israeliano-germane, arată raportul.

În timpul discuţiei, Ben-Gurion ar fi legat direct securitatea Israelului de Holocaust, argumentând că distrugerea evreilor europeni a slăbit grav şi proiectul sionist. În acest context, el pare să fi prezentat sprijinul german nu doar ca o compensaţie pentru crimele din trecut, ci şi ca o contribuţie la supravieţuirea viitoare a Israelului, potrivit Haaretz.

„Dezvoltarea Negevului” drept acoperire

În timp ce ajutorul militar german a atras atenţia, componenta mai semnificativă a fost un aranjament financiar secret descris drept ajutor pentru „dezvoltarea Negevului”.

Planul a primit numele de cod Aktion Geschaftsfreund („Operaţiunea Business Friend”) din partea biroului lui Adenauer. Conform aranjamentului, Israelul urma să primească 50 de milioane de dolari anual timp de 10 ani, la o rată a dobânzii de 3,6%.

Deşi Bonn se aştepta iniţial ca aranjamentul să înceapă doar după încheierea plăţilor de despăgubiri în 1965, Israelul a insistat pentru implementarea mai devreme. Primul transfer a fost realizat în cele din urmă în decembrie 1961.

Deoarece secretul era considerat esenţial, nu a fost semnat niciun tratat formal. În schimb, reprezentantul Israelului de atunci, Felix Shinnar, şi consilierul lui Adenauer, Hermann Abs, ar fi creat un mecanism prin care fondurile erau transferate ca împrumuturi de tip comercial printr-o bancă de dezvoltare de stat din Frankfurt, Germania.

Pentru a ascunde scopul plăţilor, transferurile ar fi fost descrise în documentele oficiale drept aranjamente financiare legate de acorduri bilaterale cu ţări în curs de dezvoltare nenumite. Miniştrii economiei şi finanţelor din Germania au aprobat mecanismul, în timp ce ministrul de externe ar fi fost ţinut în necunoştinţă de cauză, arată raportul.

Procesul Eichmann a adăugat presiune

Situaţia a devenit şi mai sensibilă în mai 1960, când Ben-Gurion a anunţat capturarea oficialului nazist Adolf Eichmann şi planurile de a-l judeca la Ierusalim.

Oficialii vest-germani se temeau că procesul ar putea atrage atenţia asupra unor figuri importante din guvernul lui Adenauer care serviseră în epoca nazistă. Printre aceştia se afla Hans Globke, şeful de cabinet al lui Adenauer, care contribuise la formularea Legilor de la Nürnberg şi era de asemenea la curent cu legăturile emergente cu Israelul.

Hermann Abs, care a jucat un rol central în mecanismul secret de finanţare, fusese de asemenea un bancher de rang înalt în perioada nazistă.

Un pilon ascuns al proiectului

Luate împreună, aceste informaţii sugerează că proiectul Dimona al Israelului a fost construit nu doar pe sprijinul tehnologic francez, ci şi pe susţinerea financiară secretă a Germaniei de Vest, susţine raportul.

Aranjamentul, dacă va fi confirmat pe deplin, ar reprezenta unul dintre cele mai importante şi mai puţin recunoscute public aspecte ale istoriei nucleare a Israelului — unul modelat de memoria Holocaustului, temerile de securitate regională şi diplomaţia secretă.