De ce nodul petrolier vital al Iranului de pe Insula Kharg este încă neatins de bombardierele SUA-Israel
Insula Kharg – prin care trec 90% din exporturile de petrol ale Iranului – este, probabil, cea mai sensibilă ţintă economică a ţării, însă terminalul de export a rămas până acum neatins pe parcursul campaniei de bombardamente SUA-Israel.
Experţii spun că bombardarea sau capturarea sitului de către forţe americane ar provoca probabil o creştere susţinută a preţurilor petrolului, care sunt deja în creştere accentuată, deoarece ar echivala cu scoaterea din funcţiune a întregului volum zilnic de exporturi de ţiţei ale Iranului.
„Am putea vedea preţul de 120 de dolari pe baril pe care l-am văzut luni îndreptându-se spre 150 de dolari dacă Kharg ar fi atacată. Este prea vitală pentru pieţele energetice globale”, a declarat Neil Quilliam, de la think-tank-ul Chatham House, citat de The Guardian.
Deşi SUA a lovit 5.000 de ţinte în şi în jurul Iranului, până acum s-a abţinut să bombardeze infrastructura petrolieră a ţării – deşi preţurile petrolului rămân cu aproape 20 de dolari pe baril mai mari, deoarece teama de represalii iraniene a închis, în practică, strâmtoarea Ormuz pentru traficul de petroliere.
Forţele aeriene israeliene au lovit însă sâmbătă două rafinării de petrol şi două depozite, aruncând Teheranul într-un ceea ce unii locuitori au descris drept un întuneric „apocaliptic”, în timp ce un fum negru şi dens s-a lăsat peste capitală. Dar de atunci nu au mai avut loc atacuri.
Kharg, o insulă coraligenă lungă de aproximativ 8 km din Golful Persic, situată la circa 43 km de continent, este locul unde se termină conductele care vin din câmpurile petroliere ale Iranului din centrul şi vestul ţării. Creată de conglomeratul petrolier american Amoco, ea a fost preluată de Iran în timpul revoluţiei din 1979.
În timp ce cea mai mare parte a coastei Iranului este mâloasă şi prea puţin adâncă pentru petrolierele foarte mari folosite de industria petrolieră, Kharg este suficient de aproape de ape adânci. Imaginile din satelit dezvăluie cheiuri de încărcare uriaşe care se extind de pe ţărmul său estic.
În mod obişnuit, între 1,3 şi 1,6 milioane de barili de petrol pe zi trec prin Kharg, deşi Iranul a crescut volumele la 3 milioane pe zi la mijlocul lunii februarie, potrivit băncii de investiţii JP Morgan, în anticiparea unui atac condus de SUA. Alte 18 milioane de barili sunt stocate pe Kharg ca rezervă, a adăugat banca.
Relatările din presă au sugerat un interes al Casei Albe, inclusiv o scurtă referire într-un raport Axios de sâmbătă potrivit căruia oficialii au luat în considerare „preluarea Kharg”. Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, nu a exclus atacarea Iranului cu forţe terestre, deşi nu există un număr mare de trupe americane în regiune.
Michael Rubin, consilier principal al Pentagonului pentru Iran şi Irak în administraţia George W. Bush, a declarat săptămâna trecută că a discutat ideea cu oficiali ai Casei Albe, susţinând că ar putea fi o modalitate de a paraliza economic regimul iranian. „Dacă nu îşi pot vinde propriul petrol, nu îşi pot plăti salariile”, a spus el.
Înaintea ultimei ofensive SUA-Israel, cea mai mare parte a ţiţeiului iranian provenit din Kharg era exportată în China. Dar natura interconectată a pieţei înseamnă că o pierdere permanentă a aprovizionării pentru export ar afecta preţurile la nivel global, într-un moment în care încă 3,5 milioane de barili pe zi – în mare parte din Irak – sunt, de asemenea, scoşi din circuit din cauza închiderii strâmtorii Hormuz.
Distrugerea Kharg sau avarierea terminalului de export „riscă să provoace o creştere a preţului petrolului de proporţii capabile să modeleze economia şi care nu ar scădea rapid”, susţine Lynette Nusbacher, fost ofiţer de informaţii al armatei britanice. Israelul nu a atacat insula în războiul de 12 zile de vara trecută, iar infrastructura sa complexă ar putea necesita ani pentru a fi reparată.
Există şi un argument politic pe termen lung.
„Insula Kharg este suficient de importantă pentru economia iraniană încât distrugerea instalaţiilor sale ar abandona orice pretenţie de a purta un război pentru a crea un viitor mai bun pentru Iran”, susţine Nusbacher, deoarece ar priva un eventual regim succesor de venituri petroliere vitale.
O încercare de a captura insula, având în vedere dimensiunea ei, ar necesita probabil o operaţiune amplă şi de durată, mai mare decât o incursiune tipică a forţelor speciale. Deşi o preluare de către SUA ar oferi, în teorie, Casei Albe o pârghie asupra Teheranului, Quilliam a argumentat că un astfel de demers ar fi foarte probabil contraproductiv.
„Dacă SUA ar prelua-o, atunci aţi separa industria petrolieră iraniană. Iranul ar avea producţie, dar nu ar putea exporta, în timp ce SUA nu ar putea produce. Asta ar arunca pieţele într-o spirală haotică; ar fi un blocaj real”, a spus analistul.
