Gara de Nord, modelul retro

(wikipedia.org)
Bogdan Costea
04.04.2013

Directorul general al CFR SA, Dimitrios Sophocleous, doreşte "un refresh" la Gara de Nord, care include lucrări de întreţinere şi reabilitare, dar şi schimbarea şi uniformizarea chioşcurilor de pe peronul Gării de Nord, care să arate "precum cele de epocă", scrie rtv.net"Sunt nişte chioşcuri, fiecare arată aşa cum arată astăzi. Intenţia noastră este să facem o uniformizare a chioşcurilor respective, să arate precum cele de epocă", a spus Sophocleous, într-o conferinţă de presă.

Sophocleous a afirmat că merge în Gara de Nord aproape săptămânal, la 7:30 dimineaţa, şi observă lucrurile care sunt în neregulă. "Sperăm ca în 2-3 luni nişte puncte negre din Gara de Nord vor fi schimbate. Cred că am tot sprijinul de la şeful de gară şi de la directorul de regională", a adăugat şeful CFR.

Schimbările vizează reabilitarea băncilor şi scaunelor, schimbarea coşurilor, dar şi zugrăveli, atunci când vremea o va permite. Pentru activitatea din urmă, Sophocleous a afirmat că materialele vor fi achiziţionate de CFR, iar lucrările ar putea fi realizate de angajaţii companiei, după acordul sindicatelor.

Potrivit noului director, repararea acoperişului de pe peron face obiectul unui proiect separat şi ar implica o investiţie majoră, pentru care compania nu a bugetat fonduri deocamdată.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor