Găgăuzia: Buzunarul spre UE, inima spre Rusia

Analistul politic Oazu Nantoi, director de programe în cadrul Institutului de Politici publice, acuză autorităţile de la Moscova de implicare activă în campania electorală pentru alegerea başcanului din autonomia găgăuză a Republicii Moldova. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Pahomi” de la postul de televiziune „Realitatea TV”, potrivit IPN.
Găgăuzia (ro.wikipedia.org)
Ana Chitoroagă
10.03.2015

Analistul politic Oazu Nantoi, director de programe în cadrul Institutului de Politici publice, acuză autorităţile de la Moscova de implicare activă în campania electorală pentru alegerea başcanului din autonomia găgăuză a Republicii Moldova. Declaraţiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Pahomi” la postul de televiziune „Realitatea TV”, potrivit IPN.

Potrivit analistului, implicarea Moscovei în favoarea candidatului susţinut de către PSRM, Irina Vlah, îi dezavatajează pe ceilalţi candidaţi la funcţia de başcan al Găgăuziei. „Ceilalţi concurenţi practic nu au nici o şansă. Toate aceste activităţi ale Kremlinului sunt doar presiuni asupra electoratului găgăuz ca să voteze pentru cine este mai pro-rus. Nu se vorbeşte în această campanie despre crearea locurilor de muncă, bunăstare sau dezvoltarea economică a regiunii”, a declarat Nantoi.

Oazu Nantoi a afirmat că populaţia găgăuză este uşor de influenţat. „Ei trăiesc în altă lume şi percep lumea prin intermediul posturilor de televiziune ruseşti. Din 30 de posturi de televiziune difuzate la Comrat, 28 sunt canale ruseşti. Aşa că găgăuzii reprezintă o comunitate de oameni cu mentalitatea mutilată de propaganda rusească”, a opinat analistul.

Rusia a găsit o nouă marionetă care să îndeplinească planurile ruşilor în Găgăuzia, respectiv pe Irina Vlah. Reamintim că Irina Vlah s-a bucurat de un lobby puternic din partea Federaţiei Ruse cu ocazia vizitei acesteia la Moscova, unde a avut întrevederi cu politicieni ruşi, inclusiv cu viceprim-ministrul Valentina Matvienko.

Trebuie menţionat că Uniunea Europeană a investit în Găgăuzia din decembrie 2010 până în august 2014 direct în nouă proiecte, cu o valoare totală de 7.138.000 de euro. Acum se află în etapa de implementare încă patru proiecte, însumând 5.500.000 de euro. Dacă se adună şi investiţiile indirecte, cum ar fi cele pentru reconstrucţia şi reabilitarea a 54 de kilometri de drum pe porţiunea Comrat-Giurigiuleşti, pentru care au fost acordaţi 24.600.000 de euro, suma investiţiilor s-ar ridica la 37.000.000 de euro.

Potrivit unui sondaj referitor la preferinţele cetăţenilor din regiune faţă de partidele politice, 41% din respondenţi ar alege Partidul Socialiştilor al lui Igor Dodon, iar 8% din respondenţi ar vota cu PCRM; pentru PD ar opta 6,3%, iar PLDM şi PL ar acumula împreună 1%.

În ceea ce priveşte vectorul extern, 89% din intervievaţi au ales orientarea spre Rusia, 30% ar opta pentru o apropiere de Turcia şi doar 5% ar optat pentru consolidarea relaţiilor cu Uniunea Europeană. România este outsider în acest top, cu 0,3%.

În concluzie UE investeşte milioane de euro, dar moldovenii trag tot spre Rusia şi nu şi-au putut schimba modul de gândire comunist care distruge intelectualitatea şi cultura.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor