Funeriu scoate tunul: Madam Minciunescu a desfiinţat învăţământul profesional. Să vedeţi dimensiunea dezastrului
alte articole
În România, s-a ajuns de la 60.000 de elevi la profesional în 2008-2009 la zero în epoca Minciunescu, pentru că a desfiinţat învăţământul profesional în acel an, a atras atenţia fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, pe pagina sa de Facebook.
"Oricât aş vrea să tac, distrugătorii învăţământului din România insistă să-mi întrerupă tăcerea. Bine băieţi, sper că puteţi duce... M-am săturat până peste cap de minciuni şi prostii referitoare la învăţământul profesional din România. Să fie clar odată pentru toată lumea: madam Minciunescu a desfiinţat învăţământul profesional în 2009 şi eu l-am reînfiinţat în 2012 prin Ordinul 3168/2012", a declarat Funeriu.
Potrivit fostului ministru al Educaţiei, toate modelele de succes funcţionează acum graţie acelui ordin (ex. şcoala Kronstadt de la Braşov).
"De ce nu am făcut-o mai repede? Simplu, pentru că madam Minciunescu şi alt geniu, Hârdău, mi-au blocat legea educaţiei până în ianuarie 2011. Când era prea târziu să introduc pentru anul şcolar 2011-2012 învăţământul profesional. Ca să vedeţi dimensiunea dezastrului datele sunt aici: de la 60.000 de elevi la profesional în 2008-2009 la zero în epoca Minciunescu şi la 30.000 acum. De văzut şi asta", a precizat Funeriu.
Fostul ministru îi îndeamnă pe internauţi să preia şi să distribuie postarea.
"Puteţi spune că sunt cât vreţi de arogant, dar really, nu cred că e nimic rău să vorbeşti despre lucrurile bune pe care le-ai făcut şi mizeriile făcute de mafioţii care au distrus copiii României pentru beneficiul lor financiar", a subliniat Funeriu.