Funcţionarii publici protestează la Guvern: "Nepăsarea guvernamentală impune o grevă generală" (Video)
alte articole
Sute de funcţionarii publici afiliaţi la Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), în parteneriat cu Federaţia Columna şi alte organizaţii sindicale, au protestat luni în Capitală, în Piaţa Victoriei, nemulţumiţi de salarizarea din domeniu. Sindicaliştii avertizează că, dacă Guvernul nu va găsi soluţii pentru reaşezarea unei ierarhii salariale corecte, în iunie ar putea intra în grevă generală.
Scandând "Hoţii, hoţii", "Vrem salarii decente!"şi "Jos discriminarea", funcţionarii publici au protestat "împotriva ignoranţei guvernamentale faţă de mizeria în care au fost lăsaţi, atât salarial, cât şi profesional, angajaţii administraţiei publice."
"Toţi cei care protestează astăzi aici protestează împotriva faptului că de la 1 iulie 2015, 65% din administraţia publică locală va fi salarizată cu salariul minim pe economie, nefăcându-se diferenţa între angajaţii cu studii superioare şi cei cu studii medii, cei cu muncă calificată faţă de cei cu muncă necalificată. Pe de altă parte, s-a creat o nedreptate odată cu aprobarea legii 71/2015, care reglementează diferenţele salariale şi le corectează numai pentru anumite categorii de instituţii publice, plătite la prim nivel şi anume Guvernul României, Parlamentul României, Curtea de Conturi şi altele, uitându-se de salariaţii din administraţia publică locală şi centrală, ceea ce este incorect, este discriminatoriu şi revoltă oamenii din administraţia publică", a declarat pentru Epoch Times preşedintele SNFP, Sebastian Oprescu.
"Noi sperăm că Guvernul şi miniştrii responsabili în acest domeniu să creeze repede o comisiei care să negocieze şi să găsească soluţii pentu 1 iulie 2015, adică reaşezarea unei ierarhii salariale corecte.", a mai adăugat Oprescu adăugând că "dacă Guvernul nu se va apleca asupra rezolvării problemelor care afectează activitatea insituţională, cu siguranţă vor fi conflicte mult mai mari la nivel de administraţie publică."
Aceste conflicte ar putea culmina cu o grevă generală, în luna iunie: "Nepăsarea guvernamentală impune o grevă generală", a declarat liderul sindical.
Principalele revendicări ale funcţionarilor sunt:
- majorarea salariului pentru anul 2015, prin acordarea de sporuri de până la 30%, având în vedere că nivelul de salarizare din administraţia publică locală este, pentru 60% din angajaţi sub 1.050 lei, nivel ce reprezintă salariul minim începând cu 1 iulie 2015.
- aplicarea art 1 din legea 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, pentru întreaga administraţie şi nu numai pentru angajaţii Parlamentului, Curţii de Conturi, aparatul de lucru al Guvernului şi al altor instituţii plătite la acelaşi nivel. Acest articol corectează discrepanţele salariale pe aceleaşi funcţii publice.
- deblocarea negocierilor contractelor şi acordurilor colective de muncă
- deblocarea acordării tichetelor de masă şi a voucerelor de vacanţă.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.