Franţa susţine că ar trebui să i se acorde mai mult timp Greciei pentru reforme

Epoch Times România
24.09.2012

Franţa este în favoarea ideii de a acorda Greciei mai mult timp pentru a îndeplini condiţiile prevăzute în planul de salvare, însă numai dacă este 'sinceră' în implementarea reformelor, a declarat premierul francez Jean-Marc Ayrault, relatează EUObserver.

'Putem deja să-i acordăm mai mult timp pentru a răzbate', a declarat el, duminică, într-un interviu pentru site-ul Mediapart. Ayrault a mai spus că ieşirea Greciei din zona euro 'nu poate fi soluţia', adăugând însă că Atena 'trebuie să fie sinceră în implementarea reformelor, inclusiv a celor fiscale'.

Guvernul grec de coaliţie, condus de liderul de centru-dreapta Antonis Samaras, încă nu a reuşit să ajungă la o înţelegere privind reducerile de cheltuieli care trebuiau adoptate până la sfârşitul lui iunie, partenerii de coaliţie opunându-se tăierilor suplimentare de pensii şi salarii.

Ayrault a spus că a discutat cu liderul social-democraţilor (Pasok), Evangelos Venizelos, despre încercările Atenei de a depăşi aceste dezastru financiar care durează de trei ani. 'Cei care au mulţi bani în Grecia investesc în imobiliare în străinătate. Este imoral. Criza din Grecia este una structurală, dar şi politică', a subliniat premierul francez.

Cele două runde de alegeri din Grecia din primăvară, precum şi disputele politice au contribuit la crearea unui deficit de finanţare de cel puţin 20 de miliarde de euro, pe lângă tăierile de cheltuieli de 11,5 miliarde de euro care au fost promise, potrivit revistei Der Spiegel.

Troika creditorilor internaţionali (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional) va aproba deblocarea următoarei tranşe de 31 de miliarde de euro dacă va fi acoperit deficitul de 20 de miliarde de euro.

Troika şi-a suspendat vineri misiunea în Grecia şi a spus că va reveni la Atena într-o săptămână.

'În această perioadă, unii experţi ai misiunii vor rămâne la Atena pentru a ajuta autorităţile cu aspectele tehnice, în timp ce contactele cu autorităţile vor continua' de la distanţă, a precizat CE într-un comunicat.

Bruxellesul a dat asigurări că această 'pauză scurtă' nu semnalează nicio problemă şi că discuţiile de la începutul lunii septembrie au fost 'productive'.

Amânarea ar putea fi motivată politic, pentru a permite desfăşurarea alegerilor prezidenţiale de la 6 noiembrie din SUA fără veşti proaste din Grecia, care ar putea transmite o undă de şoc pe pieţele internaţionale.

Între timp, speculaţiile privind viitorul Greciei în zona euro continuă.

Gigantul bancar elveţian UBS e stimat o 'probabilitate de peste 50%' că Grecia va ieşi din zona euro anul viitor şi nu a exclus posiblitatea ca şi alte ţări să facă acelaşi lucru.

Portugalia a întâmpinat dificultăţi săptămâna trecută din cauza măsurilor de austeritate cerute de planul de salvare de 78 de miliarde de euro, după ce un milion de persoane au ieşit pe străzi, iar coaliţia de guvernământ a fost pe punctul să se prăbuşească din această cauză.

Guvernul a precizat ulterior că ar putea abroga măsurile, însă va trebui să vină cu altceva similar în loc pentru ca troika să aprobe următoarea tranşă din împrumut.

Spania ar negocia un al doilea plan de salvare, după ce şi-a asigurat deja 100 de miliarde de euro în iunie pentru sectorul său bancar. Financial Times Deutschland a scris luni că în noiembrie va fi convenit un 'pachet XXL', care va include un al doilea plan de salvare pentru Spania, timp suplimentar pentru Grecia şi un nou ajutor pentru Cipru.

Pe de altă parte, potrivit unor oficiali citaţi de Der Spiegel, există intenţia de a spori capacitatea fondului de salvare al zonei euro (MES), de la 500 de miliarde de euro la 2.000 de miliarde de euro.

Mijlocul prin care se va face acest lucru, potrivit revistei germane, va fi repetarea experimentului eşuat cu instrumentul temporar de salvare (FESF) de a găsi investitori în China sau în altă parte care să pună bani într-un 'vehicul cu scop special'.

De această dată, planul ar urma să meargă, deoarece MES, care va intra în vigoare la 8 octombrie, va fi un fond permanent şi va avea o putere de intervenţie mai mare decât predecesorul său.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor