Fotbal: Moyes - Este o mare onoare să o antrenez pe Manchester United

Epoch Times România
10.05.2013

Scoţianul David Moyes, viitorul antrenor al lui Manchester United, a declarat că este "o mare onoare" pentru el faptul că-l va înlocui pe legendarul său compatriot Alex Ferguson la conducerea grupării de pe Old Trafford.

Campioana Angliei a anunţat joi că Moyes a semnat un contract pe şase ani, urmând să preia noul post pe data de 1 iulie, după despărţirea de Everton, formaţie pe care a pregătit-o începând din 2002.

"Sunt încântat că Sir Alex m-a recomandat pentru acest post, considerându-mă omul potrivit. Am un mare respect pentru tot ceea ce a făcut în fotbal. Este o mare onoare faptul că am fost solicitat să devin noul antrenor al lui Manchester United", a declarat Moyes imediat după oficializarea numirii sale.

Acesta este conştient "cât de greu va fi să-l înlocuiască pe cel mai bun manager din toate timpurile", însă recunoaşte că nu putea rata "ocazia de a o antrena pe Manchester United, deoarece aşa ceva nu apare în fiecare zi".

David Moyes şi-a exprimat, totodată, recunoştinţa faţă de modul în care a fost tratat la Everton de fani, jucători şi conducători, promiţând că se va lupta, în ultimele etape ale sezonului, pentru a obţine o clasare cât mai bună a actualei sale formaţii în Premier League. "Everton va rămâne în inima mea pentru tot restul vieţii", a adăugat antrenorul scoţian.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor