Fotbal: Mondialul U20, o posibilă carte de vizită pentru candidatura Istanbulului la organizarea JO 2020

Preşedintele Federaţiei internaţionale de fotbal (FIFA), Sepp Blatter. (- / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
08.05.2013

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), Sepp Blatter, a invitat marţi Turcia să se folosească de Cupa Mondială rezervată jucătorilor sub 20 de ani, pe care o va organiza în perioada 21 iunie-13 iulie, ca de o "carte de vizită internaţională" pentru candidatura Istanbulului la organizarea Jocurilor Olimpice din 2020.

"Este prima competiţie pe care FIFA o organizează în Turcia, iar noi aşteptările noastre sunt foarte mari", a declarat preşedintele forului internaţional, după ce a fost primit de primul ministru turc Recep Tayyip Erdogan la Ankara.

"Suntem convinşi că evenimentul va fi extraordinar. L-am încurajat pe primul ministru pentru a folosi această competiţie organizată de Turcia în avantajul ţării sale pentru candidatura Istanbulului la Jocurile Olimpice din 2020", a subliniat preşedintele FIFA, el însuşi membru în Comitetul Internaţional Olimpic (CIO).

CIO va alege între Istanbul, Tokyo şi Madrid pentru organizarea Jocurilor Olimpice de vară din 2020 pe data de 7 septembrie, cu ocazia reuniunii de la Buenos Aires.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor