Fotbal: Mircea Sandu îi sugerează selecţionerului să dea dovadă de mai multă diplomaţie
Preşedintele FRF, Mircea Sandu, i-a sugerat selecţionerului Victor Piţurcă să dea dovadă de mai multă diplomaţie în relaţia cu jucătorii echipei naţionale şi criticile să nu fie făcute în mod public.
"Antrenorul echipei naţionale are dreptul să discute cu jucătorii, să îi critice pe jucătorii naţionalei, dar din punctul meu de vedere nu trebuie ieşit în public. Problemele astea le discuţi acolo când faci analize şi când îi ai la îndemână. El trebuie să aibă discuţia cu jucătorii, fie în perioada când sunt la cluburi, în acţiune, sau în mod special când sunt la echipa naţională, chiar dacă nu e prea mult timp", a declarat Mircea Sandu, după şedinţa Comitetului executiv de miercuri.
Preşedintele a adăugat că selecţionerul se va prezenta, dacă va fi chemat, la şedinţele Comitetului executiv, chiar dacă în contract nu se prevede aşa ceva. Piţurcă a afirmat recent într-o conferinţă de presă că el are contract cu Mircea Sandu şi nu dă explicaţii Comitetului executiv.
"Piţurcă va trebui să vină la Comitetul executiv, chiar dacă în contract am scris că îmi raportează mie şi eu informez comitetul executiv. Va trebui să vină, pentru că membrii Comitetului executiv vor să dea o mână de ajutor echipei naţionale prin aprobarea unor proiecte, programe pe care el să le susţină în faţa lor. Comitetul executiv nu e o persoană, Sandu sau Dragomir, este alcătuit dintr-un număr de persoane cu putere decizională", a precizat preşedintele FRF.
Sandu s-a arătat nemulţumit de prestaţia echipei naţionale în meciurile cu Ungaria şi Olanda şi nu găseşte un motiv pentru schimbarea negativă survenită între toamna anului trecut şi primăvara acestui an. "Am avut o discuţie cu Piţurcă, legată de organizarea celor 2 jocuri, de la momentul convocării şi până la încheierea acţiunii. M-am arătat foarte mirat ce s-a întâmplat între toamnă şi primăvară cu jucătorii echipei naţionale. De la dăruirea şi interpretarea partiturii pe care antrenorul le-a transmis-o în toamnă, care a fost la un nivel bun, la două meciuri care au arătat o echipă naţională fără niciun fel de coeziune, ambiţie, realizări. Am dat 2 goluri în Ungaria, dar nu am avut realizări deosebite. El va trebui să rezolve problema asta nu numai în cantonament, ci şi pe parcurs. Va trebui să discute cu jucătorii, cu antrenorii la cluburi, să vadă ce s-a întâmplat. Care e situaţia cu cei de afară, cum joacă, ce joacă. Sunt câteva probleme cărora va trebui să le dea un răspuns, cum ar fi de ce jucătorii au avut randamentul pe care l-au avut", a spus preşedintele FRF.
Mircea Sandu a confirmat că a vorbit cu Adrian Mutu şi l-a convins să rămână în cantonament, chiar dacă nu a respectat cerinţa selecţionerului de prezentare la lot: "Orice jucător trebuie să respecte dispoziţia antrenorului. Ăsta e programul, trebuie să-l respecţi. Hai să facem în ţară ce facem şi afară. Am avut o discuţie cu Mutu şi i-am spus să nu plece, să rămână acolo, şi prin asta îl convinge pe antrenor că vrea să joace la echipa naţională. Am avut dreptate, fără să-i spun nimic lui Piţurcă. A rămas, a intrat în program, şi lui Piţurcă i-am spus după cele 2 meciuri. Mutu mai poate, dar e problema antrenorului. Dacă Mutu va fi convocat, s-ar putea să stea şi pe bancă, nu e nicio problemă. Va veni".
Retragerea probabilă a lui Radu Ştefan nu este considerată o mare pierdere la naţională pentru Mircea Sandu: "Să-i fie de bine, cât a jucat Radu Ştefan la echipa naţională. Nu am primit nimic, dar dacă a declarat-o înseamnă că trebuie s-o luăm de bine. Ce pierdere e Radu Ştefan la echipa naţională, câte meciuri a jucat, ce randament a avut? A venit cu plăcere sau neplăcere, cu devotament sau nu? Tremură tricoul sau carnea pe el când ia un tricou al naţionalei, asta trebuie să simtă un jucător. Nu vrei să vii, la revedere".
Preşedintele FRF a precizat că are încredere că Piţurcă va depăşi obiectivul fixat pentru 2016: "Toţi vrem să ne calificăm la CM 2014, dar trebui să fim realişti, întâi trebuie să formăm o echipă naţională şi e pe cale să se formeze. Sunt convins că Piţurcă va realiza mai mult, el şi echipa naţională, decât i-am trasat eu ca obiectiv. Tevatura asta poate va face bine şi jucătorilor".