Fotbal, Liga I: Petrolul Ploieşti - CFR Cluj 3-2 (2-2)
alte articole
În ultimul meci al etapei a 9-a din Liga I de fotbal, clujenii s-au văzut neputincioşi în faţa Petrolului, care se menţine în fruntea clasamentului după victoria cu 3-2 (2-2) de luni seară.
Stadionul Ilie Oana nu a ezitat să fie umplut de cei 11.000 de spectatori care au asistat pe această vreme teribilă la meciul favoriţilor. Meciul a început spectaculos şi doar după 10 minute de joc, Dore l-a driblat sublim pe Cadu şi a încheiat acţiunea cu un şut pe colţul lung. Avantajul de un gol al ”lupilor galbeni” s-a mărit în doar trei minute, atunci când Texeira primeşte o minge trimisă de Albin, iar conaţionalul său din poartă este depăşit cu un dribling scurt.
Bălţile şi ploaia torenţială au adăugat o dificultate acestei partide, însă croatul crescut în Olanda, Damjan Djokovici a neglijat condiţiile nefavorabile şi a readus partida pe linia de plutire pentru Cluj. Prima reuşită a acestuia a venit dintr-o lovitură liberă executată perfect în minutul 25 iar mingea respinsă de Boudjemaa în gheata mijlocaşului a găsit colţul scurt al porţii. Dubla vine 13 minute mai târziu, atunci când Maah deturnează apărarea petrolistă, îi serveşte o minge la marginea careului de şase metri, iar croatul trimite cu un ultim efort în plasă.
Cosmin Contra regândeşte partida iar în minutul 59 îl introduce pe camerunezul Njongo Priso. Venit cu forţe proaspete acesta a avut nevoie doar de opt minute ca să aducă victoria pentru gazde, într-un meci presărat cu faze frumoase, un Cadu epuizat şi o arenă plină de fani.
Petrolul Ploieşti: Pecanha - Alcenat, Geraldo, Benga, Guilherme - Hoban, De Lucas (Priso '59) - Boudjemaa, Teixeira (Mustivar '72), Albin (Morar '84) - Dore. Antrenor: Cosmin Contra.
CFR Cluj: Felgueiras - Velayos, Cadu, Rada, Camora - Djokovici, Muniru - Maah (Deac '74), Gabionetta (Voiculet '79), Batin - Obgu (Fl. Costea '62). Antrenor: Petre Grigoraş