Fotbal: Laurenţiu Reghecampf - Steaua e pregătită să învingă pe Viitorul Constanţa

Laurenţiu Reghecampf. (Julian Finney / Getty Images)
Epoch Times România
17.05.2013

Antrenorul echipei de fotbal Steaua Bucureşti, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, vineri, că formaţia din Ghencea este pregătită şi va juca la victorie meciul cu Viitorul Constanţa, programat duminică, în etapa a 32-a a Ligii I.

"S-a vorbit mult despre meciul cu Viitorul Constanţa în ultimul timp. Eu vreau să vă asigură că echipa, jucători, conducătorii, toată lumea este concentrată şi pregătită să câştige în primul rând meciul de duminică seara. Vom avea o echipă foarte bună. Vom alinia o echipă a doua, aşa cum spuneţi dumneavoastră, cu toate că eu nu consider că la Steaua există a doua echipă. Vom încerca să câştigăm meciul de duminică seara. Vreau să vă asigur de acest lucru, chiar dacă se va mai scrie despre acest joc. Atâta timp cât mă aflu în faţa dumneavoastră şi am fost adus la Steaua Bucureşti să câştig campionate, să câştig trofee, n-am să mă abat de la acest drum. Legătura dintre noi trei, patronul echipei, MM Stoica şi cu mine, se bazează foarte mult pe încredere, pe cinste. Cred că suntem oameni care am încercat pe parcursul acestui an să vă oferim un spectacol. Mă refer la ceea ce s-a întâmplat pe stadion. Nu vreau ca acest campionat să fie umbrit de anumite discuţii, pe care încercaţi să le faceţi în ultimul timp",. a declarat Reghecampf, într-o conferinţă de presă.

"V-am explicat şi sper că aţi înţeles motivul pentru care am hotărât să dăm liber unor jucători, pentru o perioadă de 10 zile", a adăugat Reghecampf.

Întrebat dacă Rusescu, golgheterul campionatului, o să fie titular, tehnicianul a spus: "Cu siguranţă, Raul Rusescu va juca".

Antrenorul Stelei a mai spus că "roş-albaştrii" au obişnuit cu meciuri frumoase, cu rezultate pozitive: "Ne dorim ca la fiecare meci să câştigăm. Este foarte important pentru noi să terminăm campionatul cu capul sus. Nu vreau ca munca noastră de un an de zile să fie umbrită de discuţii. În fotbal se poate întâmpla orice. Nu trebuie să desconsiderăm adversarul. Vom întâlni o echipă care se luptă pentru salvarea de la retrogradare. Are jucători tineri, talentaţi, cu siguranţă că vor veni în Ghencea cu dorinţa de a câştiga. Este şansa lor de a se salva de la retrogradare. Eu iau în calcul şi acest lucru. Am vorbit deja cu jucătorii. Vom intra în cantonament, vom face un program aşa cum am făcut şi până acum pentru a câştiga meciul de duminică seara. Dar nu suntem roboţi. Cred că echipa şi valoarea jucătorilor pe care îi avem în momentul de faţă, ne dau dreptul să spunem că suntem favoriţi la meciul de duminică. Nu o să fie un meci uşor pentru Viitorul Constanţa, mai ales că

sunt sigur că la meciul de duminică seara vom avea parte şi de foarte mulţi suporteri. Iar noi vom intra pe teren cu un singur gând - să câştigăm cele trei puncte."

Întrebat dacă îi va părea rău să retrogradeze echipa lui Gheorghe Hagi, Viitorul Constanţa, Laurenţiu Reghecampf a spus: "Nu mă interesează acest lucru. Eu nu sunt angajat la Steaua Bucureşti să îmi pară rău de alte echipe. Eu sunt angajat să îmi fac meseria şi să încerc să câştig fiecare meci".

Potrivit lui Reghecampf, "obiectivul este să obţinem 9 puncte din următoarele trei meciuri. Ce am reuşit la Steaua într-un an de zile este incredibil. Vrem să mergem pe acest drum".

Antrenorul campioanei a precizat că recuperarea lui Vlad Chiricheş decurge bine, iar Alex Chipciu va fi operat luni.

Întrebat ce o să fie cu mustaţa, antrenorul a răspuns: "Mustaţa o să apară în ultima etapă. La meciul cu Braşovul, dacă va creşte. Dacă nu, o vopsim".

Antrenorul a spus că a ţinut cu Chelsea în finala Europa League, câştigată de englezi cu 2-1 în faţa Benficăi Lisabona. Reghecampf a subliniat că dacă regretă ceva în acest sezon este faptul că echipa nu a făcut faţă în ultimele 30 de minute ale meciului cu Chelsea, de la Londra, şi a fost eliminată.

În legătură cu finala Ligii Campionilor dintre Borussia Dortmund şi Bayern Munchen, tehnicianul a menţionat: "Bayern este favorită, dacă ne uităm la statistică. Dar, să nu uităm că finala este un singur meci şi acest lucru nu mai contează. Contează forma din ziua respectivă şi norocul. Eu am spus că Bayern va câştiga, dar la asemenea meciuri este posibil orice".

Meciul Steaua Bucureşti - Viitorul Constanţa se va desfăşura duminică 19 mai de la ora 20,30, fiind televizat de Digi Sport 1.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor