Fotbal: FC Botoşani l-a transferat pe Hadnagy de la FC Braşov
Atacantul formaţiei FC Braşov Atilla Hadnagy a semnat un contract valabil până în vară cu formaţia de Liga a 2-a FC Botoşani, a anunţat, luni după-amiază, într-o conferinţă de presă, preşedintele AFC Botoşani, Cornel Şfaiţer.
Potrivit acestuia, gruparea botoşăneană poate prelungi înţelegerea cu Hadnagy, în cazul în care va promova în prima ligă.
"Sper din tot sufletul să promovăm, pentru că avem echipă bună. Sper ca prin experienţa mea, prin ce am jucat până acum, să pot ajut echipa pentru a promova în Liga 1. Îmi pare rău că nu am venit în pregătiri mai repede, dar nu am putut rezilia contractul cu Braşovul", a afirmat Hadnagy.
În această iarnă, FC Botoşani i-a mai transferat pe Andrei Ţepeş şi Gabriel Gafiţa de la Ceahlăul Piatra Neamţ, Dani Vlad de la Voinţa Sibiu, Andrei Lozneanu de la Rapid CFR Suceava şi Dragoş Petrache de la Ştiinţa Miroslava.