Fotbal: Clubul AS Roma confirmă plecarea antrenorului Luis Enrique

Antrenorul spaniol Luis Enrique. (GIUSEPPE CACACE / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
11.05.2012

Franco Baldini, directorul sportiv al clubului de fotbal AS Roma, a confirmat vineri, într-un interviu acordat postului de televiziune Sky TG24, decizia antrenorului spaniol Luis Enrique de a părăsi gruparea din capitala Italiei, în ciuda faptului că responsabilii clubului l-au rugat să rămână.

 

"Luis Enrique este o persoană care pune mult suflet în munca sa, din acest motiv rezultatele l-au influenţat mult. A fost un consum de energie care l-a epuizat şi, din această cauză, în viitorul sezon nu va antrena", a spus Baldini.

Oficialul Romei a adăugat că fostul internaţional spaniol a decis să plece după înfrângerea de pe teren propriu cu Fiorentina (1-2), urmată de protestele suporterilor, care au înconjurat autocarul echipei, pentru a cere "explicaţii".

Cu o etapă înaintea finalului actualei ediţii din Serie A, AS Roma, echipa portarului român Bogan Lobonţ, se află pe locul 7 în clasament, ratând participarea la viitoarea ediţie a cupelor europene.

Luis Enrique, care a pregătit anterior echipa secundă a clubului FC Barcelona, şi-a anunţat încă de joi elevii să va renunţa la funcţie după încheierea sezonului, urmând să facă acest lucru şi în mod oficial, cu ocazia unei conferinţe de presă.

 

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor