Bolojan, către Simion: Asta e alternativa pe care o propuneţi românilor – nu reformelor, da fake-urilor şi instigărilor la ură?

Ilie Bolojan
Andrei Pricopie
07.09.2025
Ilie Bolojan
Andrei Pricopie
07.09.2025

Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj tranşant opoziţiei, duminică, la dezbaterea celei de-a doua moţiuni de cenzură a AUR-S.O.S.-POT pe tema reformelor din companiile de stat.

Astfel, Bolojan a acuzat opoziţia că se opune reformei şi doreşte menţinerea risipei şi a veniturilor disproporţionate din sectorul public, insistând că România are nevoie de companii de stat puternice, eficiente şi responsabile, în acord cu standardele europene şi internaţionale.

Redăm discursul lui Bolojan:

Proiectul pentru restructurarea companiilor publice pe care l-am promovat are ca obiectiv profesionalizarea şi depolitizarea companiilor de stat.

Proiectul de lege este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă. Pentru a atinge acest obiectiv, un rol important îl va avea aplicarea cu bună-credinţă a noilor prevederi.

În domenii vitale, precum energia, transporturile, apărarea, România trebuie să aibă companii de stat puternice, conduse profesionist, cu misiuni clare şi cu rezultate concrete. În administraţia locală, cetăţenii au dreptul la servicii publice funcţionale, la utilităţi de calitate, la transport urban sigur şi curat. Pentru toate acestea, este nevoie să schimbăm modul în care funcţionează companiile publice.

De aceea, reducem posturile, plafonăm indemnizaţiile exagerate, introducem criterii clare de performanţă şi un mecanism transparent de evaluare realizată de Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice.

Vrem un stat modern, care nu îşi abandonează companiile publice, ci le face performante şi responsabile. Este o viziune pe care o împărtăşim cu Uniunea Europeană şi cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, alături de care a fost construit întregul cadru pentru funcţionarea întreprinderilor publice.

Nu sunt surprins că opoziţia a depus moţiuni de cenzură. Sunt însă surprins că există colegi care ne spun pe faţă că nu doresc restructurarea companiilor de stat şi ar prefera să continue în unele locuri risipa şi veniturile disproporţionate.

Aceasta este, de fapt, esenţa moţiunii de cenzură împotriva proiectului care priveşte guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Semnatarii acestei moţiuni nu doresc să reformăm companiile de stat. Moţiunea de cenzură pe care o discutăm astăzi nu aduce soluţii, ci e doar zgomot.

Semnatarii acestei moţiuni nu doresc să limităm veniturile directorilor la trei salarii medii brute partea fixă şi două salarii medii brute partea variabilă. O recunosc chiar dânşii, în mod explicit, în moţiune.

Îi invit să meargă printre români şi să le spună că un salariu de 8.000 de euro pe lună al unui director la stat nu trebuie plafonat.

Semnatarii moţiunii nu doresc nici să reducem numărul de membri din consiliile de administraţie, nici să introducem criterii de performanţă reale şi cuantificabile, nici să întărim supervizarea companiilor de stat.

Nu putem continua cu un stat slăbit nici în interiorul companiilor.

Vreau să spun câteva cuvinte şi despre responsabilitate. Noi, cei aflaţi la guvernare, ne asumăm responsabilitatea pentru măsurile pe care le luăm.

Dar cei din opoziţie nu sunt scutiţi de responsabilitatea impactului pe care îl au declaraţiile şi acţiunile proprii.

În căutare de senzaţional, parlamentarii opoziţiei au folosit în mod iresponsabil termenul de „terorism legislativ” pentru a descrie procedura pe care am ales-o. Nu este pentru prima dată când limbajul dânşilor este unul instigator.

Îi întreb aşadar pe colegii din opoziţie: aceasta este alternativa pe care o propuneţi românilor – nu reformelor, da fake-urilor şi instigărilor la ură?

Nu aceasta este soluţia.

Soluţia este să mergem înainte cu reformele pentru un stat mai corect şi cu respect pentru români.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor