Fostul ministru Daniel Chiţoiu, patru ani cu executare pentru ucidere din culpă. Decizia este definitivă

Daniel Chiţoiu, fost vicepremier şi ministru al Finanţelor, a fost condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare pentru ucidere din culpă, în legătură cu accidentul rutier produs în urmă cu şase ani.
Judecătorii Curţii de Apel Piteşti au decis ca pedeapsa să fie executată în regim de detenţie, respingând orice formă de suspendare a executării acesteia.
Pe lângă condamnarea la închisoare, Curtea de Apel Piteşti a hotărât interzicerea dreptului de a conduce autovehicule timp de 5 ani, atât ca pedeapsă complementară, cât şi accesorie. De asemenea, instanţa a stabilit daune morale de câte 400.000 de lei pentru fiecare parte civilă, sume diminuate faţă de cele acordate anterior.
În primăvara anului 2025, Daniel Chiţoiu a fost condamnat, pe fond, la 3 ani de închisoare cu suspendare. Hotărârea a fost contestată atât de procurori, cât şi de părţile civile. Curtea de Apel Piteşti a admis apelurile, a majorat pedeapsa şi a dispus executarea efectivă a acesteia. Apelul formulat de fostul ministru a fost respins ca nefondat.
În motivarea deciziei, judecătorii au avut în vedere rezultatele anchetei şi ale expertizelor tehnice. Acestea au arătat că Daniel Chiţoiu ar fi pierdut controlul autoturismului, pătrunzând pe sensul opus de circulaţie şi provocând o coliziune violentă cu un alt vehicul, scrie B1.ro.
Accidentul a avut loc pe 26 decembrie 2019, în localitatea Zamfireşti din Argeş, şi s-a soldat cu moartea unei femei în vârstă de 73 de ani şi a unui bărbat în vârstă de 82 de ani, după ce maşina Audi condusă de Daniel Chiţoiu a intrat în maşina lor.
Un martor, şoferul care se afla chiar în maşina din spatele autoturismului condus de Chiţoiu, a relatat că maşina fostului ministru a intrat pe contrasens şi a lovit Loganul care venea regulamentar din sens opus.
Ipoteza pe care au mers anchetatorii a fost că fostul ministru vorbea la telefon în timp ce era la volan şi, într-un moment de neatenţie, ar fi intrat pe contrasens, provocând accidentul mortal. Chiţoiu a negat faptul că vorbea la telefon în momentul producerii accidentului.
În dosar a fost analizată şi situaţia celei de-a treia victime, cumnata şoferului decedat, pentru care a fost dispusă o expertiză medico-legală separată.
Verdictul definitiv a fost influenţat în mod decisiv de concluziile expertizei medico-legale. Potrivit unor surse judiciare, citate de Antena 3, aceasta a stabilit că responsabilitatea producerii accidentului îi aparţine în totalitate lui Daniel Chiţoiu, concluzie care a cântărit decisiv în înăsprirea pedepsei şi înlăturarea suspendării.
Decizia a fost pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia Penală şi este definitivă. Cheltuielile judiciare, inclusiv o parte din onorariul apărătorului din oficiu, au rămas în sarcina statului.