Fost şef al Economiei: Avem a doua cea mai mare subvenţie pentru partide din UE. Prima e în Germania


Fostul ministru (USR) al Economiei Claudiu Năsui a venit cu o serie de precizări "apropo de subvenţiile pentru partide şi PNL".
"Câteva date. Subvenţiile pentru partide în România nu sunt mici, sunt chiar foarte mari. Avem a doua cea mai mare subvenţie pentru partide din UE. Prima e în Germania (dar acolo e un sistem special în care banii se dau de fapt la fundaţiile partidelor). Până la luna august a anului acesta, statul a dat deja 388 de milioane de lei la partide. Şi nu s-a terminat anul. Subvenţia pentru partide a continuat şi sub guvernul Bolojan. Ca să avem un ordin de mărime pentru ce înseamnă 388 de milioane de lei. Prin creşterea TVA-ului la cărţi statul estimează că va lua 20 de milioane de lei în plus. Acolo guvernul a spus că era musai să crească taxele", a declarat Claudiu Năsui.
Liderul USR a precizat că Guvernul Bolojan - din care face parte şi partidul său - nu se va atinge de subvenţia partidelor "dintr-un motiv foarte simplu".
"PNL are probleme financiare şi le rezolvă prin banii aceştia. Pentru unii sunt mereu bani. Nu orice bani, banii dumneavoastră. Iar clasa politică română funcţionează după principiul 'cine împarte, parte îşi face'. Ei decid câţi bani vă rămân din munca voastră şi cât iau ei şi ce fac cu ei. Ca să înţelegem de ce au preferat să crească taxele, de ce cresc preţurile, de ce scad veniturile şi, în general, de ce sărăcesc românii care nu sunt conectaţi la stat", a afirmat Claudiu Năsui, care continuă astfel seria de atacuri la adresa Guvernului Bolojan.